Rednic nu reușește să aducă prima victorie lui Dinamo de la revenirea sa!

0

Formaţia Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, în deplasare, în compania echipei Concordia Chiajna, în epilogul etapei a XIII-a a Ligii I.

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, luni seară, că Dinamo trebuie să fie fericită că nu a primit gol în meciul cu formaţia Concordia Chiajna, scor 0-0, din Liga I. El a mai spus că Ionuţ Negoiţă nu are nicio vină pentru situaţia în care se află Dinamo şi este încrezător pentru viitor, mai ales că speră să aducă cinci jucători.

„Trebuie să fim fericiţi că nu am luat gol, dar nici nu am dat. Am făcut o primă repriză bună, în partea a doua am văzut o cădere fizică şi adversarul ne-a dominat la faze fixe. Vreau să rămân pozitiv, înţeleg suporterii că sunt supăraţi, au tot dreptul. Poate asta e limita jucătorilor, nu am ce să le reproşez. Acum nu se poate mai mult. Sper că săptămâna aceasta ne vom întări, altfel nu văd cum pot s-o scot la capăt cu jucătorii ăştia. Încerc cu lotul avut la dispoziţie să ne calificăm în cupă, e un obiectiv important, sper ca jucătorii să apară. Până la finalul săptămânii să am cinci jucători. Negoiţă nu are nicio vină pentru această situaţie şi sunt sigur că o vom scoate la capăt”, a declarat Rednic la Digisport.

Formaţia Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, în deplasare, în compania echipei Concordia Chiajna, în epilogul etapei a XIII-a a Ligii I.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.