Legea salarizării unitare, modificată de deputați
Deputaţii au adus mai multe modificări legii salarizării unitare, prin care anumite categorii de bugetari vor primi sporuri care ajung până la 20 la sută din valoarea salariului de bază.
Camera Deputaţilor a votat propunere legislativă pentru completarea art.38 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Modificările preved ca funcţionarii publici care au locul de muncă în localităţile din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării să primească un spor de izolare de până la 20% din valoarea salariului de bază.
Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat, dar a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.