“Open Industry Days”, campania europeană a industriei producătare de medicamente generice lansată, în premieră, la București  

0

Medicines for Europe, reprezentantul producătorilor de medicamente generice și biosimilare din Europa, în colaborare cu Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) şi compania Zentiva au organizat astăzi, la București, “Ziua porților deschise”, primul eveniment al campaniei europene “Open Industry Days”, cu tema Oportunităţi şi provocări ale industriei producătoare de medicamente generice – perspectiva europeană şi locală.

Adresat autorităţilor din domeniul sănătăţii, factorilor de decizie, reprezentanţilor industriei farmaceutice din România și partenerilor acestora, evenimentul a urmărit să aducă în discuție cele mai stringente nevoi ale industriei și să prezinte modul în care funcționează o fabrică de medicamente în România, evidențiind rigorile de siguranță și calitate respectate ȋn fluxul de producție.

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat, Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a salutat organizarea în premieră a acestui eveniment la București și a reiterat că pentru buna funcționare a sistemului de sănătate este nevoie de  finanțare adecvată, un cadru legislativ clar, informare și educare continuă a populației despre consumul echilibrat de medicamente.

Sergio Napolitano, Director Legal & External Affairs, Medicines for Europe, a subliniat importanța respectării și implementării recomandărilor Organizației Europene de Cooperare Economică (OECE) cu privire la medicamentele generice: “Toate țările Uniunii Europene (UE) consideră dezvoltarea piețelor generice drept o bună oportunitate de a spori eficiența cheltuielilor farmaceutice, dar mulți nu exploatează pe deplin potențialul generic” . Totodată, au fost oferite exemple de țări din UE care au implementat cu success politici de susținere a  industriei de medicamente generice cu efect pozitiv în economia locală și care au generat un mai bun management al sistemelor de sănătate, cât și acces îmbunătățit al pacienților la terapii.

De asemenea, reprezentantul Medicines for Europe a sublinat importanța adoptării la nivel european a măsurilor de stimulare a industriei generice, aducând în discuție Certificatul Suplimentar de Protecție, o ajustare țintită a normelor privind proprietatea intelectuală pentru a ajuta întreprinderile farmaceutice din Europa să valorifice piețele mondiale cu creștere rapidă și pentru a stimula crearea de locuri de muncă, creșterea și investițiile din UE.

În contexul discuțiilor despre introducerea acestor norme europene, Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, a declarat că va aduce acest subiect în discuțiile cu  Ministerul Sănătății cât mai curând, deoarece consideră că este important să fie create condiții pentru dezvoltarea industriei producătoare locale.

În contextul provocărilor industriei producătoare de medicamente generice din România, Adrian Grecu, Preşedintele APMGR,  a semnalat din nou lipsa de acțiune a autorităților în implementarea calculului diferenţiat al taxei clawback, în ciuda dispariţiei a mii de medicamente ieftine şi a studiilor de impact care susţin validitatea acesteia.

“Pentru a continua să existe și să asigure investiții în capacități de producție noi , producătorii de medicamente au nevoie de susținere imediată din partea autorităților, de măsuri de eliminare a barierelor investiționale. Recent anunțata ajustare a bugetului pentru medicamente în raport cu inflația ultimilor șase ani  este insuficientă pentru asigurarea supraviețuirii industriei de generice”, a declarat Adrian Grecu, solicitând încă odată autorităților adoptarea în regim de urgență a calculului diferențiat al taxei clawback pentru medicamentele generice.

„Vrem acțiuni concrete, nu doar bune intenții și promisiuni așa cum am primit până acum”, a menționat Adrian Grecu.

Prin taxa clawback, companiile producătoare de medicamente generice plătesc pentru un consum de medicamente de care nu sunt responsabili, în acest moment statul român având cele mai mari cheltuieli la bugetul de medicamente compensate cu tratamente inovative. Prin efectul cumulat al taxei clawback, al prețului minim, al subfinanțării bugetului de medicamente, cele mai ieftine medicamentele ajung să fie vândute la un preț sub costul de producție.

“Genericele reprezintă două treimi din volumele de medicamente, dar cheltuie numai un sfert din buget”, a adăugat Grecu.

Statul alege să trateze câteva mii de pacienţi cu medicamente scumpe, dar ignoră milioanele de români care folosesc medicamentele ieftine. Introducerea de noi molecule este benefică pentru pacienți, dar producătorii de medicamente generice nu mai pot finanța acest consum datorită taxei clawback, în situația în care aceasta este aplicată uniform şi medicamentelor ieftine şi celor scumpe.

În contextul taxei clawback, Dan Alexandrescu, Secretar de Stat în Ministerul Sănătații, a declarat că soluțiile propuse în cadrul Grupului de Lucru, respectiv ajustarea bugetului de referință cu rata inflației trebuie însoțită de măsuri suplimentare de diferențiere care urmează să fie supuse discuției.

Zentiva, gazda evenimentului, prin vocea directorului de producție Margareta Tănase, a vorbit despre tradiția de peste 55 de ani pe care compania  o are în industria farmaceutică locală și a evidențiat importanța investițiilor în menținerea și dezvoltarea continuă a standardelor de calitate și siguranță.  Pentru a fi competitivi pe piața internă, cât și pe piețele externe,  compania trebuie să gestioneze cu maximă atenție costurile de producție.

La eveniment au mai luat parte și reprezentanți ai Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) și Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

 Despre Medicines for Europe

Medicines for Europe reprezintă industriile generice, biosimilare şi cu valoare adăugată în întreaga Europă. Viziunea sa este de a oferi acces durabil la medicamente de înaltă calitate, pe baza a 5 piloni importanţi: pacienţi, calitate, valoare, durabilitate şi parteneriat. Companiile membre au peste 190.000 de angajați în peste 450 de fabrici şi 126 de locuri de cercetare în Europa şi investesc până la 17% din cifra lor de afaceri în inovație. Aceștia joacă un rol esențial în crearea de sisteme europene de asistență medicală durabile, continuând să furnizeze medicamente generice de înaltă calitate, eficiente, în același timp, de asemenea, inovatoare pentru a crea noi medicamente biosimilare și pentru a aduce medicamente cu valoare adăugată pe piață, care oferă mai bune rezultate de sănătate, eficienţă mai mare şi/sau siguranţă îmbunătăţită în setarea spitalului pentru pacienţi.  Pentru mai multe informaţii vă rugăm să urmaţi-ne la www.medicinesforeurope.com

Despre APMGR

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) -www.apmgr.org- este o organizație non-guvernamentală și indepedentă, care își propune să contribuie în mod activ la îmbunătățirea accesului la tratament farmaceutic pentru pacienții români.  Companiile membre APMGR au capacități de producție în București, Târgu Mureș și Constanța unde se produc peste 1.500 de medicamente generice acoperind toate clasele terapeutice, de la produse antireumatice și antialergice, până la produse oncologice. Industria generică locală contribuie cu cca 1,5% la PIB, asigurând peste 8.000 de locuri de muncă. APMGR este afiliată la Medicines for Europe -www.medicinesforeurope.com- organizația reprezentativă a industriei producătoare de medicamente generice și biosimilare din Europa.APMGR reprezintă principalele companii producătoare de medicamente generice din România: Accord Healthcare, Amring Pharmaceuticals, Alvogen, Dr. Reddy’s, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Krka, Magistra CC, Medochemie, Mylan, Sandoz, Teva, Zentiva.

 Despre Zentiva

Credem că serviciile medicale sunt un drept, nu un privilegiu. Mai mult ca niciodată, oamenii au nevoie de acces mai bun la tratamente medicale. În prezent, soluțiile cotidiene, de care depindem toți, reprezintă baza pentru o viață sănătoasă. Zentiva este în serviciul europenilor. Susținem specialiștii din domeniul medical, farmaciștii și factorii de decizie din sănătate și împărtășim aceeași responsabilitate – de a contribui la reducerea costurilor și la îmbunătățirea accesului la servicii medicale. Cu peste 2500 de angajați în Europa și două fabrici de producție, în Praga și la București, ne dorim să devenim campionul, liderul în domeniul medicamentelor generice și al celor fără prescripție medicală. Pentru mai multe informații, vizitați: www.zentiva.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.