Depanero: Revizia periodică a aparatelor de aer condiționat reduce riscul declanșării unor probleme respiratorii!

0

Igienizarea aparatului de aer condiționat este printre cele mai importante operațiuni de service în această perioadă și reprezintă o etapă esențială pentru protejarea sănătății întregii familii. Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România, sfătuiește clienții să igienizeze aparatele de aer condiționat periodic, pentru o funcționare optimă a acestora și eliminarea bacteriilor ce pot declanșa alergii și îmbolnăviri.

„Doar pentru că vara s-a terminat, nu înseamnă că aerul condiționat trebuie uitat. Uzura filtrelor de aer condiționat pe care le folosim constant, în special în timpul sezonului cald, se află printre primele cauze ale declanșării unor probleme respiratorii. Totodată, un aparat neigienzat conduce la acumularea de bacterii și microbi, care se răspândesc în toată casa atunci când acesta este în funcțiune. Mai bine previi decât să repari sau să tratezi, de aceea recomandăm ca revizia aparatelor de aer condiționat să se facă de două ori pe an”, spune Irina Mincinopschi, director general Depanero.

Igienizarea aparatelor de aer condiționat trebuie să se facă de două ori pe an (primăvara și toamna), atât pentru a ne proteja sănătatea, cât și pentru a prelungi durata de viață a produsului. Riscurile de îmbolnăvire cresc cu fiecare an în care uităm sau amânăm să facem revizia periodică a aerului condiționat.

Ce trebuie să știți despre revizia aerului condiționat:

Pentru o curățare cu adevărat eficientă, e necesar să apelați la servicii profesionale de igienizare. Impuritățile și praful se depun în spații greu accesibile, de aceea vă sfătuim să acordați o atenție specială atât filtrelor, cât și celorlalte componente ale echipamentului de aer condiționat.

  • Curățarea și igienizarea filtrului de aer
    Filtrele încărcate cu mizerie împiedică circulația aerului, reducând performanța aparatului de aer condiționat chiar și cu până la 20%.
  • Curățarea și igienizarea vaporizatorului
    Depunerile cauzate de fluxul continuu de aer care ajunge în spațiile înguste și greu accesibile dintre țevile vaporizatorului pot fi eliminate doar cu ajutorul unui service profesionist.
  • Curățarea și igienizarea ventilatorului
    Paletele ventilatorului se îmbibă cu praf și bacterii, care sunt împrăștiate în aerul din încăpere în timpul funcționării. Acest lucru va afecta, în timp, randamentul întregului echipament și sănătatea întregii familii.
  • Curățarea și igienizarea tăviței de condens
    Tăvița de condens are rolul de a colecta apa rezultată din condensarea vaporilor din aer care apar pe vaporizator. Apa din tăviță, stocată pe o perioadă mai mare de timp duce la apariția mirosurilor neplăcute în încăpere și a culturilor de microorganisme nocive sănătății.
  • Curățarea și igienizarea condensatorului
    Condensatorul este componenta principală a unității exterioare. Un condensator încărcat afectează negativ performanța echipamentului, fiind recomandată o curățare periodică.

Depanero oferă servicii profesionale de igienizare, întreținere și instalare pentru aparate de aer condiționat la nivel național, astfel încât echipamentele să fie perfect igienizate și pregătite pentru o utilizare sigură atât în sezonul cald, cât și în sezonul rece.

 Despre Depanero

Depanero este cea mai mare firmă de service din România în domeniile electro-IT, electrocasnice mici și mari, tablete și telefoane mobile. Compania Depanero are prezență la nivel național, cu angajați proprii, acoperind toate județele țării. Cei aproximativ 300 de angajați ai companiei au mii de ore de experiență de service și pregătire profesională, precum și mii de ore de relații cu clienții acoperind majoritatea categoriilor de produse de folosință îndelungată, cum ar fi: telefoane mobile, tablete, IT, electronice, electrocasnice mici și mari etc. Depanero oferă servicii de consultanță, diagnosticare și remediere rapidă a defecțiunilor, atât pentru produsele aflate în garanție, cât și pentru cele în post-garanție, pentru acestea din urmă oferind garanție la reparație.

Depanero livrează lunar servicii de consultanță și reparații pentru o medie de 30.000 de clienți.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.