Lucian Stanciu Viziteu (USR): Dragnea și Tăriceanu vor să-l scoată din închisoare pe teroristul Haysam!

0

“Un proiect de lege depus de președintele PSD, Liviu Dragnea și președintele ALDE, Popescu Tăriceanu ar putea scoate din închisoare persoane condamnate pentru trafic de persoane, trafic de arme sau chiar terorism, printre cei vizați fiind chiar Omar Haysam”, atrage atenția deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu.

Este vorba despre proiectul de lege numărul 616/2018, depus de Dragnea, Tăriceanu și Mircea Drăghici. Proiectul depus de cei doi lideri de partid vizează declasificarea Hotărârii CSAT 17/2005, în baza căreia s-au construit protocoalele dintre SRI și DNA, cât și a tuturor documentelor având ca temei sau fiind încheiate în baza acestei hotărâri.

Proiectul asumat de Dragnea și Tăriceanu oferă posibilitatea tututor celor care au fost condamnați, în baza unor anchete la care au cooperat diverse instituții ale statului, folosind și aceste  protocoale, să “se adreseze instanțelor, cu acțiuni de revizuire, pretenții […]”.

“Ce uită Dragnea dar mai ales Tăriceanu, care pe atunci era chiar vice-președintele CSAT, este că în baza Hotărârii CSAT s-au construit și protocoalele dintre SRI și DIICOT, iar această formă de colaborare viza competențele parchetului care se ocupă cu crima organizată și terorismul”, arată Viziteu.

“Cei doi lideri de partid sunt disperați să-i salveze pe prietenii lor anchetați sau chiar condamnați în urma dosarelor la care au lucrat procurorii DNA, iar acest lucru îi face să comită erori uriașe. O astfel de eroare este să le permită tuturor celor condamnați pentru terorism în România să ceară redeschiderea dosarelor și reluarea proceselor de la prima instanță”, atenționează liderul USR.

“Cel mai celebru caz este al omului de afaceri sirian Omar Haysam, condamnat în 2016 la 24 de ani de închisoare, inclusiv pentru acțiuni de terorism. În mod similar, persoane condamnate pentru trafic de droguri, trafic de ființe umane sau trafic de arme pot cere reluarea proceselor dacă în cazul lor DIICOT a colaborat cu SRI la desfășurarea anchetei.”, explică Viziteu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.