Pădurarul Radu Artenie, bătut grav de hoții de lemne, a fost vizitat la spital de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș
Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, însoțit de directorul general al RNP Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, și de președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură “Silva”, Silviu Geană, l-au vizitat în această după-amiază pe Radu Artenie, pădurarul care a fost victima unei grave agresiuni, la data de 26 octombrie 2018.
Angajatul RNP Romsilva este internat în Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași si are răni multiple pe tot corpul, inclusiv la cap și la față, iar piciorul drept este fracturat. El a fost operat marți iar, în prezent, starea lui de sănătate este bună. Medicii care îl au în îngrijire apreciază evoluția lui drept una pozitivă și analizează posibilitatea ca acesta să fie externat vineri.
În timpul vizitei, ministrul l-a felicitat pe Radu Artenie pentru curajul de care a dat dovadă în altercația cu cele douăzeci de persone care l-au atacat și i-a spus că va fi alături de el și de familia lui până când va depăși această perioadă grea. Totodată, demintarul i-a spus pădurarului că este un exemplu pentru colegii săi pentru modul în care și-a îndeplinit misiunea avută, respectiv protejarea suprafeței de pădure de care era responsabil.
La rândul său, directorul general al RNP Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, l-a anunțat pe Radu Artenie că a decis acordarea unui sprijin financiar, având în vedere faptul că el are trei copii minori în întreținere, iar soția este casnică.
Directorul general al RNP Romsilva a mai adaugat că i-a dat dispoziție șefului Direcției Silvice Vaslui să asigure suportul necesar pădurarului agresat și familiei acestuia, în toată perioada în care este imobilizat, până când își va relua activitatea.
De asemenea, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, Silviu Geană, l-a informat pe Radu Artenie că familia lui va primi un ajutor financiar și din partea colegilor săi din sindicat.
La finalul vizitei, ministrul Ioan Deneș a mulțumit personalului medical și managerului Spitalului „Sfântul Spiridon” pentru că pădurarul a fost îngrijit în cele mai bune condiții.
Reamintim că vineri seară (26 octombrie), pădurarul a fost victima unei agresiuni grave, în afara fondului forestier, acesta fiind atacat de 20 de membri ai unei grupări specializate în tăierea ilegală de arbori. Pădurarul ieșea dintr-un magazin de pe raza localității în care locuiește, unde fusese să cumpere pâine și clementine pentru copii, moment în care a fost agresat. Atacul a avut loc la o zi după ce pădurarul, împreună cu alți doi angajați ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și patru jandarmi au surprins într-o pădure mai mulți membri ai grupării infracționale respective cu o căruță cu lemne tăiate ilegal. Echipa de control a dispus confiscarea atelajului, a motoferăstrăului și a masei lemnoase.
Radu Artenie este pădurar în cadrul Ocolului Silvic Brodoc – Direcția Silvică Vaslui și are 39 de ani. Lucrează la Direcția Silvică Vaslui de 15 ani, pe aceeași poziție. Cantonul silvic pe care îl are în pază este de circa 405 ha.