Filmul „Moromeţii 2” are premiera mondială la Festivalul de la Salonic

0

Premiera mondială a filmului „Moromeţii 2”, a cărui regie este semnată de Stere Gulea, are loc la 2 noiembrie 2018, în cadrul celei de-a 59-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic (1-11 noiembrie).

Pelicula „Moromeţii 2” a fost selecţionată la actuala ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic – cel mai important festival de film din Grecia şi unul dintre cele mai vechi şi apreciate festivaluri din lume – în cadrul secţiunii Balkan Survey, curatoriată de Dimitris Kerkinos. Filmul va fi proiectat la Salonic pe 2 şi 3 noiembrie, în prezenţa regizorului Stere Gulea, menţionează un comunicat de presă Transilvania Film din 23 octombrie 2018. În 2017, în cadrul aceleiaşi secţiuni, ca parte a unui tribut special intitulat „From Words To Images: Balkan Literature And Cinema”, a fost proiectată cu succes prima parte a filmului „Moromeţii”.

Balkan Survey este o secţiune de tradiţie în cadrul Festivalului de la Salonic. A fost iniţiată în urmă cu 25 de ani şi găzduieşte an de an o selecţie a celor mai bune 15 pelicule (lungmetraje şi scurtmetraje) din producţia anuală a regiunii. În plus, în acest an va exista şi un program special dedicat predecesorilor noului val de film românesc, fiind propusă publicului o selecţie suplimentară de opt titluri („Reconstituirea”, „Proba de microfon”, „100 de lei”, „O lacrimă de fată”, „Concurs”, „Secvenţe”, „E pericoloso sporgersi”, „Marfa şi banii”).

” ‘Moromeţii 2’ continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, şi-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el şi cea de-a doua soţie, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi”, se menţionează în comunicatul transmis de Transilvania Film.

Filmul este regizat de Stere Gulea, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, producţia este realizată de Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu, iar în rolurile principale se regăsesc Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Iosif Paştina.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.