Firea, discurs în spaniolă în timpul vizitei sale la Madrid

0

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a rostit un discurs în limba spaniolă la unul dintre evenimentele la care a fost invitată cu ocazia vizitei oficiale la Madrid, la invitaţia omoloagei sale, Manuela Carmena Castrillo. Ea a fost prezentată ca fiind prima femeie care ocupă funcţia de primar al Capitalei României, care şi-a propus să facă Bucureştiul un loc mai bun pentru a trăi.

În programul vizitei, s-a aflat participarea la deschiderea Forumului Mondial privind violenţa urbană şi educaţia pentru convieţuire şi pace şi întâlnirea cu preşedintele Comunităţii Madrid, Ángel Garrido. Gabriela Firea a fost prezentată spunându-se că este de profesie jurnalist şi că a lucrat în radio, televiziune şi în presa scrisă, fiind prima femeie primar al capitalei României.

„Principalul obiectiv al programului său este să facă Bucureştiul un loc mai bun pentru a trăi. De aceea se află astăzi aici, pentru a face schimb de idei despre cum să colaborăm pentru a atinge acest obiectiv”, a anunţat prezentatoarea evenimentulu, înainte de a o invita pe Gabriela Firea să-şi rostească discursul, pe care l-a încheiat mulţumind în limbile spaniolă, engleză, franceză şi română.

Conform unui comunicat al PMB, agenda vizitei include semnarea unui Memorandum de cooperare între cele două oraşe în domeniile: dezvoltare durabilă, infrastructură, educaţie, cultură şi turism.

„Un oraş cu aproape 4 milioane de locuitori, aşa cum este Madridul, care a reuşit în doar câţiva ani să rezolve, printr-o strategie clară, problemele de trafic şi să implementeze cu succes proiecte de tip smart city, reprezintă un model administrativ pentru capitală României. Îmi doresc să punem bazele unei colaborări pe termen lung, beneficiind de expertiză specialiştilor madrileni, nu numai în ceea ce priveşte problemă traficului, ci şi în alte domenii precum educaţie, urbanism sau cultura”, afirma Firea, înaintea vizitei.

Gabriela Firea are în program întrevederi cu experţi din cadrul Primăriei oraşului Madrid pe probleme de smart city şi infrastructură, precum şi cu reprezentanţii unor companii de urbanism cu care va aborda subiecte precum planificarea urbană – modele de guvernantă urbană.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.