Țuțuianu și Neacșu merg în instanță după excluderile din PSD!

0

Comitetul Executiv Naţional al PSD a hotărât să îi excludă din partid pe senatorul Adrian Ţuţuianu şi pe secretarul general Marian Neacşu. Votul împotriva lor a fost covârşitor, 53 la 9, dar cei doi anunţă că vor contesta decizia în instanţă. Între timp, s-ar fi stabilit şi cine va prelua intermar fiecare funcţie lăsată vacantă după excluderea celor doi.

Comitetul Executiv al PSD a votat luni pentru excluderea din partid a lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, aceştia anunţând că vor contesta decizia. Deși se zvonea că și vicepremierul Paul Stănescu, unul dintre puciști, va avea aceeași soartă, acesta a scăpat. La finalul ședinței, Stănescu a criticat votul prin care partidul i-a exclus pe cei doi lideri.

„După acest vot vom discuta la organizațiile care ne-au susținut și vom vedea ce poziție au și ei. Vom face contestație, este o execuție publică fără niciun sens. Ni s-au adus acuzații fără niciun temei. Nu se pune problema în termenii ăștia. Noi am fost soldați credincioși ai partidului și nu vom lupta împotriva partidului”, a declarat Marian Neacșu, după CEx al PSD.

Liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, exclus şi el, a anunţat că amândoi vor contesta deciziile.

„E un moment dificil pe care îl anticipam. Cred că e o greșeală majoră și decizia de azi nu face altceva decât să arate că în PSD e sancționat delictul de opinie. Eu m-am exprimat în interiorul partidului. Nu am văzut să condamne cineva faptul că un om e înregistrat în PSD de oameni interesați să strice lucrurile într-o organizație. Nu mi-am propus niciodată să ascund lucrurile care nu merg. Cred că partidul se îndreaptă într-o direcție greșită. Rămâne că timpul să arate dacă noi am avut dreptate sau cei care au votat azi pentru excluderea noastră. Sunt căile statutare, Comisia de etică, Congres și căile juridice. Mă voi consulta cu colegii de la PSD Dâmbovița și voi decide ce avem de făcut în continuare. Două lucruri vreau să fie clare. A vorbi despre problemele unui partid nu înseamnă a fi împotriva partidului. Nici eu, nici domnul Neacșu nu am sprijinit acțiuni împotriva partidului”, a spus Țuțuianu.

Potrivit Mediafax, CEx ar fi stabilit şi cine va ocupa interimar funcţiile rămase libere, după excluderile lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu. Astfel, Rovana Plumb preia interimar şefia PSD Dâmboviţa, iar liderul PSD Argeş, Şerban Valeca, preia funcţia de vicepreşedinte PSD, au declarat surse din partid, pentru Mediafax.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.