Copiii noștri merită să-și trăiască frumos anii de școală!

Miercuri, 7 Nov 2018, în comuna Brebu (jud Prahova), la Școala Gimnazială ”Matei Basarab” a fost lansată campania CSR care și-a propus să contribuie la asigurarea unor condiții decente de dezvoltare prin educație, sprijinind instituții de învățământ în zonele defavorizate. Inițiatorul este RoStar, însă și alte companii au început să i se alăture în acest demers umanitar. 

Conștientă de faptul că educația reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni în dezvoltarea societății, RoStar a inițiat o campanie umanitară în care a invitat și alte companii să contribuie. În doar câteva zile au și răspuns afirmativ Bilka, Lotus Ceramicas, Policolor și Velux (iar lista va fi completată și cu alte nume). Scopul practic al acestui demers este să sprijine în următorii ani cât mai multe instituții de învăţământ din întreagă țară, fiecare companie Partener contribuind cu produse și servicii proprii.

Așa cum declară și surse din învățământ, în România numărul elevilor a scăzut cu peste 30% de la Revoluție încoace, 19% (adică 50,000 copii anual) renunțând la studii și mai puțin de 50% absolvind examenul de bacalaureat. Oficial, astăzi 42% dintre elevi sunt analfabeți funcțional și social. Potrivit testării PISA, realizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), rezultatele elevilor noștri sunt în scădere la toate cele 3 discipline (matematică, știință și citire), clasându-ne astfel la coada Europei. Iar una dintre principalele cauze este chiar situația în care se află sistemul de învățământ, care nu le facilitează condițiile necesare pentru a face performanță.

Deoarece școlile din micile localități nu beneficiază de aproape niciun suport material, RoStar & Partenerii se vor concentra pe aceste zone defavorizate. În luna Octombrie au fost contactate peste 20 instituții de învățământ din județul Prahova, în final fiind aleasă Școala Gimnazială ”Matei Basarab” din comuna Brebu, unde RoStar a dotat pe 7 Nov 2018 Laboratorul de Informatică cu 10 desktop-uri licențiate și scaune. Plini de recunoștință, reprezentanții școlii au organizat o scurtă ceremonie la care au participat membri ai Consiliului de Administrație și elevii care i-au întâmpinat pe invitații RoStar și reprezentanții presei locale cu o serbare școlară, recitând poezii și cântând, în semn de mulțumire.

„Suntem onorați că școala noastră a fost aleasă să inaugureze acest proiect și că, în sfârșit, putem să punem la dispoziția elevilor noștri un laborator complet utilat, care le va servi în  procesul de învățare. Școlii noastre și nu numai, din păcate, îi lipsesc multe facilități extrem de necesare pentru un proces corespunzător de educare a tinerilor. Școli din întreaga țară au nevoie de dotări elementare, pentru ca elevii să fie în siguranță și să se bucure de condiții civilizate pentru a se dezvolta. Însă toate au un început iar noi ne bucurăm că mediul privat ne sare în ajutor.” declară domnul Viorel Codarcea, directorul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” din Brebu.

„Am auzit de atâtea ori cum se dă vina pe ‚scoală’ și nivelul scăzut de educație, dar și de lipsa investițiilor atât de necesare, încât am hotărât să facem ceva în acest sens, mai ales că cei mai fideli consumatori ai produselor noastre sunt chiar copiii. Ei merită tot ce e mai bun! Așa că am pornit la drum într-o aventură căreia îi vom dedica mult timp și resurse, însă o vom face cu tot dragul. Mai ales că, iată, ni s-au alăturat prompt primele companii, cărora, cu siguranță, li se vor adauga și altele.” a spus Sait Mehmet Bulut, Managing Director RoStar.

Următoarea școală care va fi renovată în următoarea perioadă va fi aleasă în județul Călărași.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.