Val de audieri în scandalul „copilului mort la Sanador”

Alţi doi medici au ajuns în faţa anchetatorilor, iar avocata familiei baieţelului mort susţine că declaraţiile cadrelor medicale sunt contradictorii. Între timp, procurorii au descins, din nou, la spital de unde au mai ridicat si alte acte.

Primul care a ajuns să dea explicaţii în cazul copilului mort după operaţie a fost un medic care s-a aflat în sala de operaţii şi chiar l-ar fi vizitat pe copil chiar înainte să moară. Trei ore au durat audierile în cazul medicului Laura Vasile, iar imediat a dat declaraţie şi doctorul care l-a resuscitat pe micuţ.

Avocatul parintilor susţine că sunt mai multe neconcordonate în declaraţile medicilor şi asistentelor.

„Pentru cei care sunt în culpa copilul era vioi, fericit, stătea în sezut, se putea poate şi discuta cu el. Pentru alţi medici care nu au avut implicatii şi nu au nici un gram de vinovaţie copilul era somnolent, nu se putea comunica cu el, nu reacţiona”, a declarat avocatul Mariana Ştefan.

Intre timp, anchetatorii au mai ridicat si alte acte care sa-i ajute in clarificarea cauzelor decesului copilului. Audierile vor continua şi la inceputul saptamanii viitoare cand si alti medici de la Spitalul Sanador vor fi chemati aici la Parchetul Capitalei pentru a raspunde in fata procurorilor. Tototdata, anchetatorii au mai ridicat astazi si alte documente de la spitalul privat.

Oficial, pana acum se stie ca baietelul a murit din cauza unei hemoragii interne, insa expertizele medico-legale vor clarifica daca este sau nu vorba de culpă medicală.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.