Modificările aduse salariului minim, criticate dur

0

Modificările salariului minim în forma anunţată de Guvern pot afecta întreaga economie a ţării, prin creşterea costurilor cu forţa de muncă, reflectată într-un final în majorarea preţurilor, arată reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER), într-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanţilor investitorilor francezi în România, o asemenea măsură afectează capacitatea întreprinderilor, mai ales a celor mici şi mijlocii, de a ajusta corespunzător bugetele, care sunt stabilite încă de la sfârşitul anului anterior.

„Ne referim aici nu numai la majorările de salarii minime, ci la întreaga grilă de salarizare, care trebuie să fie ajustată în noile condiţii, fără a fi corelată cu productivitatea muncii”, subliniază documentul.

CCIFER aminteşte, de asemenea, că, în termeni de productivitate, România este la finalul listei printre ţările din Uniunea Europeană, în condiţiile în care rata de productivitate ajustată în funcţie de salariu a scăzut în majoritatea sectoarelor, tocmai în urma creşterilor salariale disproporţionate. Efectele acestei majorări vor fi resimţite pe termen lung prin scăderea atractivităţii ţării pentru investitorii străini, prin creşterea costurilor cu forţa de muncă.

Pe de altă parte, stabilirea salariului minim în funcţie de vechimea în muncă va crea o birocraţie excesivă şi va reprezenta un alt argument în defavoarea performanţei, se mai arată în comunicatul CCIFER. În context, organizaţia arată că stimulentele financiare acordate salariaţilor pentru vechimea în muncă trebuie să rămână reglementate prin sporul de vechime şi acordate în baza negocierii dintre partenerii sociali, în funcţie de realităţile economice şi de piaţa din fiecare industrie şi unitate comercială.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) este o asociaţie de business care reprezintă interesele comunităţii de business franco-române care reuneşte peste 3.000 de companii, însumând 17 miliarde de euro cifra de afaceri şi 120.000 de locuri de muncă.

Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabileşte cadrul legal de acordare a salariului minim pe economie diferenţiat în funcţie de studii şi vechime, potrivit unor surse guvernamentale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.