Opoziția vrea să-l lase fără imunitate pe Tăriceanu

Opoziţia va vota pentru ridicarea imunităţii şi pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale privind dosarul DNA în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este suspectat de luare de mită. Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni că în cazul în care Codul penal şi cel de procedură penală vor trece în forma propusă, faptele de care Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat de DNA vor fi considerate prescrise, subliniind că speră ca preşedintele Senatului să aibă demnitatea să nu se ascundă după imunitate.

„Legat de situaţia domnului Tăriceanu, sper că va avea demnitatea să nu se ascundă după o imunitate şi să accepte această anchetă care se desfăşoară în momentul de faţă. Oricum vreau să transmit că domnul Tăriceanu este liniştit datorită faptul că dacă Codul penal şi Codul de procedură penală vor trece în forma în care au fost propuse, unde termenul de prescripţie a fost redus de la 10 ani la 8 ani, de fapt chiar dacă va începe această anchetă, faptele domniei sale vor fi prescrise”, a afirmat Barna.

El a spus că USR va vota pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu.

„USR va vota pentru ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale, pentru că este un lucru firesc pe care îl promovăm întotdeauna, mai ales că în cazul ALDE deja nu mai este o chestiune de bună voinţă, este o chestiune de cerinţă la nivel european”, a adăugat Barna.

Potrivit lui Barna, partidele europene au cerut ALDE „să abandoneze direcţia de sabotare a statului de drept”.

„Am fost la Congresul ALDE şi a fost o discuţie foarte robustă, în care partidele europene au fost foarte ferme şi au cerut ALDE România să abandoneze direcţia de sabotare a statului de drept şi de susţinere a unor valori care nu sunt valori democratice şi europene şi au dat un termen până în februarie când ALDE România trebuie să dovedească faptul că va susţine recomandările Comisiei de la Veneţia în legislaţia din România”, a spus Barna, menţionând că a aflat acest lucru din discuţiile avute în marja conferinţei europene.

De asemenea, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a spus, luni, că Biroul executiv al partidului a mandatat grupul PNL, de la Senat, de a vota la vedere pentru cererea de urmărire penală din partea DNA în cazul preşedintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu.

„Biroul executiv a mandatat grupul Partidului Naţional Liberal, de la Senat, de a vota la vedere pentru cererea de urmărire penală din partea DNA în cazul preşedintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu.De asemenea, Partidul Naţional Liberal, cere celeritate, solicită celeritate Biroului permanent de la Senat pentru rezolvarea şi pentru a da mai departe curs cererii DNA cu privire la acest caz de urmărire penală cu privire la preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu”, a afirmat secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, după BEx PNL.

Totodată, PNL doreşte ca liderul Senatului să meargă în faţa Justiţiei pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

„Având în vedere că inclusiv dânsul, din câte am văzut şi am auzit, îşi doreşte soluţionarea cât mai repede a acestei speţe, ne dorim şi noi cât mai repede ca domnul Călin Popescu Tăriceanu să meargă în faţa Justiţiei şi să îşi dovedească nevinovăţia, dacă este aşa cum a spus el, dar ne dorim ca această cerere de urmărire din partea DNA să intre cât mai repede în Biroul permanent mai apoi la Senat, iar Partidul Naţional Liberal va vota pentru această cerere din partea DNA, la vedere”, a completat Sighiartău.

Mai mult, liderul PMP, Eugen Tomac, i-a cerut preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să demisioneze din funcţie.

„Căline, îţi dau un sfat preţios! Cred că ar fi bine pentru toată lumea să arăţi că ai demnitate. Ce-ar fi să să fii om de stat şi să demisionezi din Parlament, să arăţi că nu te ascunzi după imunitatea parlamentară?! Nu ar fi prima oară. S-a întâmplat şi în 1996. Părerea mea e că Dragnea a considerat că vrei prea mult. Bine, e şi părerea mea ca fotoliul de la Cotroceni e prea mult pentru tine!”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

DNA a anunţat, joi, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.