Peste 5000 de donații la nivel national, dar și 2000 de produse donate de Otter către beneficiarii Crucea Roșie România!

Campania The Otter Shoes, realizată de retailer-ul Otter Distribution prin intermediul magazinului online otter.ro, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și susținut de lanțul de curățătorii profesionale Total Wash, a contribuit la peste 5000 de donații de perechi de încălțăminte, din partea a peste 2200 de persoane. Campania s-a desfășurat pe parcursul a 3 luni, și s-a finalizat pe data de 10 noiembrie, aceste articole de incălțăminte fiind livrate către Crucea Roșie după procesul de igienizare.

Mai mult de atât, Otter Distributon sprijină comunitățile aflate în nevoie, donând 2000 de perechi de încălțăminte noi, la final de proiect.

Prin intemediul Crucea Roșie România, produsele donate de Otter vor ajunge, alături de cele oferite de public și intrate deja în procesul de donație, către azile de noapte și centre ale asociației din Focșani și din întreaga țară cum ar fi, în Vrancea, locuințele protejate „Sf. Vasile cel Mare” și „Acasă” din Gugesti, locuința protejată „Micul Rosmalen” din Oreavu, locuințele protejate ” Sf. Gheorghe” și „Casa Bavareza” din Virtescoiu, dar și către centre de bătrâni din județele Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Teleorman și Călărași. De asemenea, restul produselor donate, precum și articolele de încălțămite mai puțin uzuale, cum ar fi cele elegante vor fi transmise de Crucea Roșie prin campaniile organizate de catre filialele sale cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, alături de alte tipuri de produse.

Acest proiect s-a dezvoltat sub umbrela “Pass them on – Dă-i (pantofii) mai departe” și a fost susținut de o serie de personalități influente cum ar fi Cristina Bazavan, PR și organizator de evenimente culturale și de actorul Marius Manole, ambasadorii programului, iar Otter a realizat o modalitate eficientă prin care publicul a putut dona, fără efort și în mod gratuit, încălțăminte în stare bună. Procesul dezvoltat de Otter a fost special conceput într-o formă simplă și ușor de utilizat, neimplicând costuri de transport pentru donatori. Aceștia comandau online curierul care sosea rapid pentru a ridica donația acestora de oriunde în țară.

Conceptul de cumpărături conștiente cuprinde ideea ca oamenii să aleagă, când cumpără o pereche de încălțăminte, să renunțe la un produs pentru a păstra un echilibru în garderobă și, de ce nu, în viață. De ce nu ar putea să îl doneze astfel celor care chiar au nevoie, oferind o pereche de încălțăminte din garderoba proprie, în stare bună. Pe această idee a mizat și proiectul The Otter Shoes în demersul de responsabilizare a cumpărătorilor iubitor de pantofi și de shopping.

”Ne bucură amploarea pe care a luat-o acest demers și faptul că la final de campanie putem vorbi despre mii de persoane care au ajutat și mii de persoane care, la rândul lor, vor fi ajutate. Așadar, ne-am decis să urmăm exemplul clientilor noștri și al prietenilor proiectului The Otter Shoes și am suplimentat numărul donațiilor cu încă 2000 articole de incălțăminte noi, oferite de compania Otter Distribution. Responsabilitatea de care au dat dovadă clienții nostri ne-a impresionat și trebuie să menționăm că, în ultima lună ne-am bucurat de implicarea mai multor companii private și chiar instituții de invățământ care s-au organizat intern să contribuie la acest demers.” spune Cristi Movilă, Director Departament Online în cadrul Otter Distribution.

Fiecare pereche de încălțări ascunde o poveste și are o valoare proprie, unică, dată de experiența de a face un dar și de a primi, căci campania The Otter Shoes a fost mai puțin despre încălțăminte, și mai mult despre experiențe, oameni, zâmbete, și nu în ultimul rând, despre un stil de viață.

Despre Otter

Otter Distribution numără 5 lanturi de magazine în portofoliu, Otter, TEZYO, Aldo, Clarks și Salamander, cu un total de 65 de magazine în toată țara, 4 magazine in afara tarii și 4 magazine online, www.otter.ro, www.tezyo.ro și www.aldoshoes.com.ro și www.salamandershop.ro, iar primul magazin multi-brand a fost deschis în anul 1998.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din Români este o organizație umanitară care funcționează neîntrerupt din 1876 în scopul prevenirii și alinării suferințelor oamenilor, fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică.

Prin activitățile pe care le desfășoară contribuie și la ameliorarea stării de sănătate, la prevenirea îmbolnăvirilor și la alinarea suferințelor prin programe de întrajutorare în beneficiul colectivității. Proiectul „The Otter Shoes”  este parte din această componentă importantă a activității organizației.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.