Șerban Nicolae ironizează liderii UE după protestele din Franța

0

Şerban Nicolae afirmă ironic, într-o postare pe Facebook, după protestele din Franţa soldate cu sute de răniţi, că este sigur că Parlamentul European va reacţiona în regim de urgenţă şi va adopta o rezoluţie dură. 

Şerban Nicolae susţine că Europa nu are doar mai multe viteze, ci şi multiple standarde, multă ipocrizie, multă aroganţă şi multă nesimţire.

„Proteste? Sute de mii (reali!) în stradă? Gaze? Victime? Sunt sigur că Parlamentul European va reacţiona în regim de urgenţă şi va adopta o rezoluţie dură. Parchetul General al Curţii de Casaţie a Franţei va declanşa o anchetă împotriva forţelor de ordine. Nu? Jean Claude, Franz, Manfred, nimic? Facem “ciocu’ mic” ca la corupţia (zice GRECO) la nivel înalt din Franţa, ca la corupţia (plus spălare de bani şi finanţarea terorismului!) de la ING, ori ca la corupţia (globalizată, să ajungă la toată lumea) de la Siemens-ul lucrului bine făcut?”, a scris senatorul PSD pe Facebook.

„Nu, Europa nu are doar mai multe viteze. Are şi multiple standarde. Are şi multă ipocrizie. Multă aroganţă. Multă nesimţire. Din păcate, cozi de topor şi caractere de limacşi… mai mult pe la noi”, a mai scris Şerban Nicolae.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.