Iohannis refuză numirea lui Ilan Laufer și a Olguței Vasilescu în Guvernul Dăncilă 2!

Klaus Iohannis a criticat soluţia remanierii guvernamentale, dar a acceptat-o, motivând criza de timp până la preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România. Preşedintele a refuzat însă numirea Liei Olguţa Vasilescu şi a lui Ilan Laufer, pe care îi consideră „nepotriviţi”. Depunererea jurământului pentru cei aprobaţi are loc la ora 15.30.

Declaraţia completă a preşedintelui Iohannis, transcrisă de Administraţia Prezidenţială, potrivit Romaniatv.net:

Am primit o propunere de remaniere a Guvernului. Această remaniere, după părerea mea, este o soluție slabă. Sunt în continuare de părere că soluția corectă pentru România ar fi fost, și este în continuare, soluția înlocuirii acestui Guvern, care a creat foarte multe probleme României.

Dar, până atunci, avem această remaniere. Sunt de acord să se facă o remaniere, însă trebuie să țin cont de câteva lucruri aici.

În primul rând, este nevoie să ne amintim că ne aflăm în fața unei provocări grele. Președinția Consiliului Uniunii Europene pe care o vom prelua de la 1 ianuarie 2019 poate să ducă la un succes al României doar în măsura în care ministerele își fac treaba, fiecare expert își face treaba și abordarea României este una coerentă. În concluzie, este nevoie de miniștri care performează foarte bine.

Al doilea lucru de care trebuie să ținem cont este că mai avem foarte, foarte puțin timp. Deja au început și sunt în plină desfășurare vizitele pe care le primim din partea instituțiilor europene pentru a ne ajuta să ne pregătim, pentru a discuta și, da, de ce să nu o spunem, pentru a verifica dacă suntem pregătiți pentru a prelua această Președinție. Deci, trebuie să acționăm repede.

Având în vedere aceste lucruri, am emis decretul de remaniere, ținând cont de propunerile formulate.

Așadar, se revocă din funcția de membru al Guvernului miniștrii Vasilescu, Andrușcă, Ivașcu, Cojocaru și Bran. Se ia act de demisia ministrului Fifor.

Și se numesc în funcția de membru al Guvernului următorii: domnul Leș, ministrul Apărării, domnul Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale, domnul Bădălău, ministrul Economiei, domnul Breaz, ministrul Culturii și Identității Naționale, domnul Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, domnul Matei, ministrul Tineretului și Sportului.

Celelalte două propuneri le consider nepotrivite și vor fi refuzate.

Depunerea jurământului va avea loc astăzi, la ora 15:30, în această sală. Vă mulțumesc!”.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.