Ministrul Deneș a participat la plantarea a 100 de puieți de stejar la Horezu, în cadrul unui eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri din 1918
Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, împreună cu directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, președintele C.J Vâlcea, Constantin Rădulescu, și cu prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, au participat marți, 20 noiembrie, la acțiunea de plantare „100 de stejari pentru 100 de ani”, organizată de Primăria orașului Horezu, județul Vâlcea.
Evenimentul se înscrie în seria de acțiuni care marchează Centenarul Marii Uniri din 1918.
La plantarea celor 100 de puieți de stejar, oferiți de Direcția Silvică Vâlcea, au participat 100 de copii și tineri; fiecare dintre aceștia a adoptat câte un arbore și a primit un Certificat de adopție, care include coordonatele GPS ale copacului adoptat.
Plantarea a avut loc în zona cunoscută de localnici sub numele „La trei stejari”, nume primit de la stejarii care existau aici, zonă în care silvicultorii vâlceni depun eforturi semnificative pentru a păstra această specie de arbori.
Acest proiect de plantare a fost inițiat de actualul director al R.N.P Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, fost director al Direcției Silvice Vâlcea, acesta sesizând necesitatea readucerii celor 5 hectare de teren la forma inițială, existentă înaintea pășunatului excesiv.
La acțiunea de plantare au mai fost prezenți și primarul orașului Horezu, Nicolae Sărdărescu, 100 de preșcolari și elevi ai Liceului Constantin Brâncoveanu din localitate, cadre didactice și personal silvic de la Ocolul Silvic Horezu și Ocolul Silvic Romani, din cadrul Direcției Silvice Vâlcea.