Augustin Zegrean: Olguța Vasilescu poate fi refuzată și a doua oară de Iohannis!

0

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a vorbit despre numirea în funcția de ministru a Liei Olguța Vasilescu, opțiunea PSD refuzată de către președintele Klaus Iohannis. Zegrean susține că situația Liei Olguța Vasilescu e dificilă din două motive.

„Tot în articolul 85 alin. (2) spune despre remaniere sau de vacantare a funcției. Noi ne afăm la remnaiere. Președintele revocă și numește pe unii membri ai Guvernului la propunerea primului ministru. Deci primul ministru doar propune, iar președintele decide. Nu poate exista refuz la propunere de mai multe ori pentru că a intervenit Curtea Constituțională cu decizia din 2008, care spune că o singură dată poate să refuze și asta l-ar obliga pe primul ministru să se gândească bine de două ori înainte să propună o dată. În mod normal această situație de remaniere ar trebui discutată de cele două personaje implicate pentru că altfel mereu vom fi în situația aceasta de a ne întreba dacă poate sau nu președintele să refuze.

Ori avem situația cu doamna Olguța Vasilescu. Ea a fost prima propunere pentru ministerul transporturilor, a fost refuzată, dar noi nu știm de ce a refuzat-o președintele. Faptul că a spus președintele că nu este potrivită nu-i un motiv. În spatele acestei nepotriviri există un dosar care spune de ce este nepotrivită.  Dacă a fost nepotrivită acolo, mă gândesc eu, o fi potrivită dinacoace? Problema care se pune este propunerea doamnei la ministerul dezvoltării este o a doua propunere?

Mai mult, postul de la Dezvoltare nu este vacant… Pentru că președintele a refuzat revocarea ministrului din funcție. Și atunci mă întreb: cum numești o altă persoană ministru pe un post care nu-i vacant? Sau o să pună doi la dezvoltare?”, a declarat fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, la postul de televiziune Digi24.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.