Proiectul legii pensiilor generează scandal în Senat
Proiectul de lege privind sistemul public de pensii mai are de aşteptat. Discuţiile pe acest proiect se vor relua luni, la Senat, după ce miercuri senatorii nu au reuşit să se înţeleagă şi au suspendat şedinţa de plen pentru a doua oară în această săptămână din lipsă de cvorum.
A fost scandal la Senat pe noua lege a pensiilor. Senatorii din Opoziţie au criticat mai multe prevederi din proiectul de lege a pensiilor şi în cele din urmă şi parlamentarii USR şi cei al PNL au anunţat că nu vor să voteze acest proiect de lege. S-a încercat chiar şi retrimiterea la comisii a proiectului, însă nici acest demers nu a avut succes.
În momentul în care trebuia să se înceapă votul pe raportul privind proiectul de lege a pensiilor s-a constatat că nu se întrunea cvorul de şedinţă, prin urmare preşedintele de şedinţă, social-democratul Claudiu Manda, a decis suspendarea şedinţei de plen a Senatului.