ANOFM intermediază angajarea a peste 243.000 de persoane în 2018

Share:

Peste 243.000 de persoane au fost angajate în primele zece luni ale anului în curs prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cele mai multe fiind din categoria celor cu studii liceale, iar cele mai puţine, respectiv circa 10%, au studii universitare, informează miercuri instituţia.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (18.270), urmat de judeţele Timiş (17.851), Suceava (14.976), Neamţ (11.668) şi Iaşi (10.320).

„Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM, în primele zece luni ale anului 2018 au fost încadrate 243.628 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 octombrie 2018, 88.151 au peste 45 de ani, 62.349 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 52.083 au între 25 şi 35 de ani, iar 41.045 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 22.447 tineri NEET)”, se arată într-un comunicat al ANOFM, remis miercuri Agerpres.

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (138.182), numărul femeilor fiind de 105.446.

În funcţie de rezidenţă, 132.629 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 110.999 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (76.283), profesionale (57.793), gimnaziale (54.406), în timp ce 24.743 au studii universitare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.