Guvernul Dăncilă, credibilitate zero în UE?

0

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că actuala guvernare are credibilitate zero în Uniunea Europeană şi că din această cauză România poate rata oportunităţile preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Siegfried Mureşan a spus, într-o conferinţă de presă, că preşedinţia Consiliului UE este cea mai bună oportunitate pe care România o are de când a devenit membru UE, pentru că putem influenţa marile decizii europene, dar şi să punem teme româneşti pe agenda UE.

„Guvernul PSD – ALDE condus de Viorica Dăncilă are în acest moment zero credibilitate în UE şi mi-e teamă că acest guvern va rata oportunităţile pe care această preşedinţie le poate aduce României. Înseamnă că aceşti oameni nu vor putea obţine nimic pentru români în următorii ani şi s-a văzut asta chiar în ultimele săptămâni când au fost câteva decizii importante pentru România la nivel european”, a declarat Siegfried Mureşan.

Potrivit lui Mureşan, Guvernul Dăncilă a pierdut încrederea Uniunii Europene, precizând că nicăieri în Europa un premier nu îşi vorbeşte de rău propriul popor, aşa cum s-a întâmplat la noi, prin „catalogarea protestatarilor paşnici drept violenţi” la mitingul din 10 august.

„Un alt motiv pentru care UE are zero încredere în Viorica Dăncilă şi în guvernul său este modul în care conduce economia. În urmă cu doi ani de zile, când PSD-ALDE au venit la guvernare, România avea inflaţie de zero la sută. Am ajuns statul UE cu cea mai mare inflaţie după doi ani de guvernare PSD- ALDE, de peste cinci la sută şi cu un deficit în creştere”, a declarat Siegfried Mureşan.

Europarlamentarul PNL a spus că actuala guvernare nu a depus niciun mare proiect de infrastructură la Bruxelles pentru atragerea banilor europeni.

„Sunt fonduri care ne aşteaptă. Pe 11 octombrie premierul Dăncilă a anunţat că până pe 15 octombrie va depune proiectul privind şoseaua de centură a Bucureştiului. Vă anunţ că până acum, la finalul lunii noiembrie, nu l-a depus. Sunt prevăzute fonduri europene şi pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş. Ştiţi cât de greu se proiectează o autostradă peste Carpaţi. Un studiu de fezabilitate bine făcut înseamnă jumătate din munca făcută, sunt fonduri europene prevăzute, însă trebuie doar să le ceară şi să depună proiectul, iar din 2021 să înceapă lucrările”, a declarat Siegfried Mureşan.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.