Totul despre dubla crimă din Buftea

0

Dubla crimă din Buftea s-a produs pe fondul geloziei, cetăţeanul irakian suspectând că femeia avea pe altcineva, în condiţiile în care el venea rar în România, potrivit unor surse judiciare. După ce a comis fapta, bărbatul a sunat la 112 şi, liniştit, l-a condus în apartament pe primul poliţist ajuns la locul faptei, iar aici l-a atacat cu un cuţit. Poliţistul a tras patru focuri de armă în mod legal.

Bărbatul care a comis crima din Buftea avea 50 de ani şi dublă cetăţenie, irakiană şi norvegiană, au declarat, luni, surse judiciare pentru News.ro.

Se pare că mobilul faptei a fost gelozia, bărbatul suspectând că femeia de 30 de ani avea pe altcineva, în condiţiile în care el venea rar în România. Femeia are acelaşi nume de familie cu cetăţeanul irakian, dar, deocamdată, nu s-a stabilit dacă erau căsătoriţi sau divorţaţi.

Duminică, el a sunat la 112 şi a anunţat că a comis fapta cu un cuţit de bucătărie.

La faţa locului a fost trimis un echipaj SMURD, dar şi un poliţist judiciarist care era în apropiere şi care era de serviciu. Poliţistul, de 50 de ani, s-a dus singur, deşi urma să mai ajungă un echipaj.

Sursele judiciare au precizat că cetăţeanul irakian aştepta în scara blocului. L-a întâmpinat pe poliţist şi l-a condus, foarte calm, la uşa apartamentului. Când a deschis uşa, poliţistul a văzut ce s-a întâmplat şi i-a spus să stea jos, moment în care bărbatul l-a atacat pe poliţist cu un cuţit. Nu se ştie dacă avea cuţitul asupra sa sau l-a luat din apropiere, cert este că poliţistul atacat a tras patru focuri de armă pentru a-l pune la pământ pe cetăţeanul irakian care avea o constituţie solidă.

Medicii SMURD au încercat resuscitarea, dar s-a declarat decesul.

La faţa locului s-a deplasat şi psihologul IPJ Ilfov care l-a consiliat pe poliţistul aflat în stare de şoc.

Anchetatorii au stabilit că poliţistul a folosit în mod legat armamentul, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Procurorii au deschis dosar penal în acest caz.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.