Cel mai bogat chinez a intrat în Partidul Comunist

Cel mai bogat om din China, Jack Ma, fondatorul gigantului online Alibaba, este membru al Partidului Comunist chinez (PCC), a anunţat presa oficială chineză, potrivit AFP.

Apartenenţa lui Jack Ma la PCC, formaţiune politică ce are 89 de milioane de membri, a fost dezvăluită de Cotidianul Poporului, oficiosul Partidului Comunist chinez, într-un articol referitor la actorii dezvoltării Chinei.

Omul de afaceri, care în trecut a lăsat să se înţeleagă că preferă să nu se amestece în politică, se alătură astfel personalităţilor extrem de bogate care sunt membri ai PCC, precum miliardarul Xu Jiayin, fondatorul grupului Evergrande, informează Agerpres.

Cotidianul Poporului indică, în articolul său publicat luni, că Jack Ma a jucat un rol important în favoarea noului ‘Drum al mătăsii’, program gigant de investiţii chinez, în special în Asia şi Europa, lansat în 2013 de preşedintele Xi Jinping. El este de asemenea considerat drept unul dintre ‘constructorii excepţionali ai socialismului cu caracteristici chinezeşti în provincia Zhejiang’, unde se află sediul companiei Alibaba.
În condiţiile unui număr semnificativ de sectoare economice dominate de companii de stat, o aderare la PCC poate facilita demersurile întreprinzătorilor privaţi, într-un context legislativ şi economic complicat.

Preşedintele chinez Xi Jinping doreşte să extindă influenţa PCC în sectorul privat din China. Orice companie unde lucrează cel puţin trei membri de partid trebuie să înfiinţeze o organizaţie a PCC sau, în absenţa unui număr suficient de membri, să se regrupeze cu întreprinderi vecine pentru a face acest lucru, potrivit Agerpres.

În prezent, trei din patru companii private din China s-au conformat deja acestei cerinţe.

Conform celor mai recente reguli decise pentru organizaţiile PCC de la nivelul întreprinderilor, publicate duminică de agenţia de presă oficială Xinhua, aceste celule ale partidului trebuie să ‘ghideze şi supervizeze întreprinderea pentru ca aceasta să respecte cu scrupulozitate legile şi regulamentele naţionale’.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.