CNDB prezintă primul recital al Școlii performative pentru copii

0

Centrul Național al Dansului București (CNDB) prezintă publicului larg primul spectacol autohton de dans contemporan cu interpreți de vârsta școlii primare. „Dansuri Mici” – recitalul Școlii performative pentru copii CNDB, ajunsă la a doua ediție – e performat de micuți cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani și coregrafiat de artiștii Raluca Adomnicăi, Catrinel Catană, Smaranda Găbudeanu, Virginia Negru, Momo Sanno, Cosmin Vasile și regizoarea Amalia Olaru.

Punerea în scenă are și o componentă umanitară: spectacolul contribuie la susținerea terapiei pentru copiii care suferă de autism, spectatorii având posibilitatea de a face o donație către asociația HELP Autism (www.helpautism.ro). „Dansurile Mici” vor avea loc joi, 20 decembrie 2018, de la ora 18.00, la Sala „Stere Popescu” din B-dul Mărășești 80-82. Intrarea este gratuită, iar înscrierile pentru participare se pot face, în limita locurilor disponibile, aici (https://goo.gl/forms/gcBbZRH5I9cPcq4P2).

„Școala performativă asigură cadrul pentru a genera un tip individual de acuitate a observației și a întrebuințării resurselor corporale, dezvoltarea plăcerii de a utiliza bagajul intuitiv cu care toți copiii sunt înzestrați, activarea imaginarului corporal și vizual al copilului în structurarea unui discurs artistic propriu, dar și un antrenament corporal complex care se relaționează cu alte domenii artistice și expresii culturale actuale, spune Vava Ștefănescu, manager CNDB și fondatoare a Școlii performative pentru copii.

Școala performativă pentru copii CNDB este un program integrat de dans contemporan, practici corporale și educație artistică, o oportunitate unică în domeniul creativ din România care nu se regăsește în acest moment în oferta educațională a școlilor de profil și a instituțiilor publice sau private. Acest proiect de lungă durată constă în cursuri și ateliere săptămânale, precum și activități opționale de educație artistică. Cursurile și atelierele sunt susținute de coregrafi, artiști vizuali și pedagogi cu o bogată experiență în zona dansului, a artei contemporane și a artelor performative. Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.