Duterte continuă seria declarațiilor șocante

0

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a anunţat că intenţionează să înfiinţeze o „echipă a morţii” pentru a contracara unităţile de asasini ale rebelilor comunişti şi a preîntâmpina atacurile de gherilă.

Duterte a subliniat că, în timp ce administraţia lui a încercat să reia negocierile de pace cu rebelii comunişti, aceste iniţiative au fost împiedicate de grupări care au continuat să atace civili, soldaţi şi poliţişti.

„Singurul lucru care lipseşte este o unitate proprie. Acesta este singurul lor avantaj”, a declarat preşedintele filipinez cu referire la echipele de asasini formate din doi sau trei oameni conduse de Noua Armată a Poporului (NPA), aripa armată a Partidului Comunist din Filipine (CPP). „Prin urmare, am înfiinţat propria mea unitate. Unitatea morţii înfiinţată de Duterte împotriva echipei de asasini”, a spus el, informează Agerpres.

„Şi voi folosi talentul lor pentru a asasina oameni. Dacă vedeţi trei sau patru (rebeli comunişti), ucideţi-i pe toţi. Să completezi dosare de tribunal înseamnă să tărăgănezi prea mult lucrurile”, a adăugat preşedintele filipinez.

Ministrul filipinez al apărării Delfin Lorenzana a declarat că oficiali în domeniul securităţii vor „analiza (planul) foarte atent” pentru a decide cine va înfiinţa comando-ul, cine va fi ţinta şi cine va superviza şi va fi răspunzător pentru operaţiuni.

„Există un mare pericol de abuz sau erori în aceste operaţiuni sub acoperire”, a declarat el miercuri, la CNN Filipine. „O modalitate de a preveni acest lucru va fi ca cineva mai sus să-şi dea acordul pentru începerea operaţiunii după o a atentă şi minuţioasă verificare”, a spus ministrul filipinez al apărării, precizând că „membrii operativi nu vor avea autorizaţie totală”.

Rebelii comunişti filipinezi luptă împotriva guvernului de la sfârşitul anilor 1960, ceea ce face ca mişcarea lor să fie una dintre cele mai vechi insurgenţe de stânga din Asia.

Oficial, Duterte a pus capăt negocierilor de pace cu ei în noiembrie 2017, pe fondul escaladării atacurilor, şi ulterior a calificat aceste gherile drept grupări teroriste.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.