Stoltenberg avertizează Rusia

0

Moscova trebuie să se conformeze pe deplin şi „fără întârziere” tratatului cu SUA privind rachetele nucleare, a afirmat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, subliniind că noile rachete cu rază medie de acţiune ale Rusiei pun în „serios pericol” acest tratat.

Tratatul asupra forţelor nucleare cu rază intermediară (Intermediate Nuclear Forces, INF), un text semnat în 1987 de liderii american şi sovietic de la acea vreme, Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov, interzice rachetele nucleare lansate de la sol şi având o rază de acţiune situată între 500 şi 5.500 de kilometri.

Se consideră că acest acord a stat la baza arhitecturii de securitate a Europei, limitând riscul unui atac nuclear. SUA au acuzat însă Rusia de încălcarea tratatului, cu noua sa rachetă Novator 9M729, sau SSC-8, prezentată mai devreme în 2018, iar luna trecută preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu retragerea din INF. Şi NATO a mai lansat avertismente Rusiei legat de noua rachetă, informează Agerpres.
Sistemul „SSC-8 este mobil şi uşor de ascuns. Poate transporta focoase nucleare. Reduce intervalul de avertizare la câteva minute, crescând riscul unui conflict nuclear. Şi poate atinge capitale europene”, a notat secretarul general al NATO într-un articol publicat în cotidianul italian La Repubblica şi cel spaniol El Pais.

„Acţiunile Rusiei subminează tratatul INF, punându-l în grav pericol”, a adăugat Stoltenberg, precizând că Washingtonul „respectă pe deplin” acest tratat.

„Un tratat respectat doar de una dintre părţile semnatare nu ne poate menţine în siguranţă. (…) NATO trebuie să fie fermă şi predictibilă”, a mai scris secretarul general al Alianţei, fără a evoca posibile contramăsuri. „Dacă vrem să evităm armele nucleare, trebuie să ne asigurăm că dispunem de o descurajare şi de o apărare convenţionale puternice”, a insistat Stoltenberg.

Problema INF va figura probabil pe agenda reuniunii miniştrilor de externe ai NATO de săptămâna viitoare, potrivit dpa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.