Guvernul înființează Casa Română de Comerț Agroalimentară ”Unirea”

Guvernul a aprobat, joi, înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar ”Unirea”, o societate comercială prin care se va crea un mecanism naţional ce va asigura achiziţia, sortarea, procesarea primară, standardizarea şi distribuţia către reţele comerciale interne sau de export, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, noua entitate este menită să contribuie pro-activ la implementarea politicii agricole naţionale, prin valorificarea integrată şi integrală a potenţialului agricol de care dispune România, respectând direcţiile strategice ale Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene şi prevederile Programului de Guvernare.

Casa de Comerţ Agroalimentar se bazează pe trei piloni de structurare şi dezvoltare: o reţea naţională în profil teritorial de clustere agricole, care va integra la nivelul uneia sau mai multor Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT), resursele locale de producţie agricolă şi servicii specifice având în structură cel puţin un centru de colectare/distribuţie a produselor.

„Funcţia de bază a clusterului local este de a asigura inputuri de calitate fermierilor (material semincer, răsaduri, rase animaliere, produse agro-chimice, servicii de mecanizare, resurse umane şi financiare etc.), dar şi de a asigura achiziţionarea pe loc şi la preţul corect al pieţei toate produsele agricole rezultate”, se menţionează în comunicat.

Un alt pilon este reprezentat de o reţea de centre regionale de însilozare, depozitare şi procesare industrială, funcţia de bază a unui asemenea centru fiind cea de a asigura sortarea, ambalarea şi depozitarea în condiţii corespunzătoare a produselor agricole constituind în cantităţi, sortimente şi la calitatea necesare promovării lor ritmice în reţelele comerciale interne, dar şi contingentarea pentru operaţiuni importante de export. În aceste centre se va urmări atât aprovizionarea pieţei cu produse proaspete de calitate, dar şi creşterea valorii adăugate a produselor prin procesare industrială, conservare etc.

De asemenea, se are în vedere crearea unei reţele naţionale de magazine, dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piaţa internă cu produse agro-alimentare proaspete şi procesate de origine autohtonă care să contribuie, între altele, şi la echilibrarea balanţei comerciale sectoriale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.