Teodorovici îl ironizează pe Iohannis

0

Președintele Klaus Iohannis l-a criticat, joi, pe Eugen Teodorovici, pentru declarația privind limitarea dreptului de a lucra în străinătate, afirmând că e o propunere de a-i ”sechestra” pe români în interiorul graniţelor ţării și că ”într-o țară normală, un ministru a doua zi pleacă”.

Eugen Teodorovici a oferit o replică rapidă președintelui, pe care îl vede „supărat” și a spus, joi seara, la România TV, la emisiunea lui Victor Ciutacu, că nu e surprins de reacția lui Iohannis. Ministrul de Finanțe a vorbit, în premieră, și despre demisie, spunând că e gata să plece din guvern dacă va fi demonstrat că el a făcut rău.

„Acum, că domnul președinte se supără pe cineva, se întâmplă în fiecare zi, nu ne surprinde. Dau asigurări că nici eu, nici PSD nu vrea să sechestrăm pe cineva. Noi vrem ca românii să se întoarcă în țară. Eu nu demisionez, pentru că eu nu am făcut niciodată ceva rău. Dacă cineva aduce o dovadă că eu am făcut ceva rău, eu demisionez, plec singur. E un joc pe care domnul președinte îl face. Eu fac apel la calm, la un consens politic, românii asta doresc.

Cum să fie acest guvern anti-românesc când ne-am asumat măsuri economice cu costuri imense? Nimeni, nici din țară, nici din afara ei, nu poată să spună despre mine că sunt anti-român. Nimeni din acest guvern nu dorește să facă rău. Dacă mă întâlnesc cu preșdintele îl salut cu toată deschiderea și îi urez mult succes la președinție, până în 2019, când sunt convins că va fi schimbat.”, a precizat Teodorovici.

Reacția președintelui Iohannis vine ca reacție la faptul că Teodorovici a declarat, marți, că le-a propus miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o țară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă. Oficialul de la Finanțe a susținut că a ridicat problema aceasta la nivelul colegilor săi, miniștrii de finanțe din Europa.

De asemenea, Teodorovici a precizat că, spre deosebire de țările din Vest care au nevoie de o schemă contra șomajului, țările din Est, inclusiv România au nevoie de o schemă de reîntoarce a muncitorilor care au migrat, astfel că și aici abordarea trebuie să fie diferențiată pentru a asigura un echilibru.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.