Ministrul Trif, față cu moțiunea simplă pe Turism

0

Moţiunea „Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand”, prin care se cere demisia ministrului de resort, Bogdan Trif, va fi dezbătută şi votată în plenul Senatului luni, potrivit site-ului instituţiei.

Cei 35 de senatori PNL şi USR care au semnat moţiunea susţin că activitatea ministrului Trif este marcată de „o totală lipsă de transparenţă” şi atrag atenţia că execuţia bugetară a Ministerului Turismului se opreşte în luna august 2017.

„Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, demonstrează pe zi ce trece că a conduce acest minister este o pălărie prea mare pentru el. Îl sfătuim, pe această cale, ca, în loc să-şi cosmetizeze imaginea şi să se ocupe cu urzeala unor conflicte, mai bine să se aplece asupra problemelor reale din turism, să se ocupe de promovarea imaginii turistice a României în plan internaţional şi îi lansăm cea mai grea provocare, o misiune dusă la îndeplinire cu succes de agenţiile de turism care atrag inclusiv străini prin pachetele oferite: să-şi convingă colega de partid, primar al municipiului Bucureşti, că dacă tot oferă mită excursii gratuite pensionarilor, din banii contribuabililor, măcar să încurajeze turismul autohton. 2018 este anul Centenarului României moderne! (…) Centenarul şi împlinirea a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial erau o ocazie potrivită de a promova România. Datorită activităţii ZERO a domnului ministru Bogdan Trif, turismul românesc a mai ratat o oportunitate de a fi prezent, măcar, pe piaţa europeană. (…) Un gest de demnitate şi dreptate al Parlamentului României ar fi retragerea sprijinului pentru ministrul Turismului, domnul Bogdan Trif! Un ministru incompetent şi o ţară fără brand! Domnule ministru, dacă aveţi un dram de onoare, trebuie să vă daţi demisia!”, se arată în textul moţiunii.

Iniţiatorii susţin că „România este pe ultimele locuri în cadrul Uniunii Europene la toţi indicatorii din turism”, ţara noastră fiind „singura din Europa Centrală şi de Est care are deficit în balanţa de plăţi pe sectorul turism”.

Semnatarii moţiunii atrag atenţia că, „din nefericire, acţiunile ministrului Bogdan Trif, de la preluarea mandatului, nu fac decât să înrăutăţească climatul economic din domeniul turismului şi relaţia cu mediul de afaceri din turism”, iar „legea prin care se aprobau prevederile OUG 46/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei nu respectă recomandările Organizaţiei Mondiale a Turismului, propunerile mediului de afaceri din turism şi a societăţii civile”.

Senatorii PNL şi USR afirmă că „promovarea turistică a destinaţiilor din România lipseşte pe pieţele internaţionale şi arată neglijenţa instituţiilor guvernamentale faţă de acest important domeniu economic, aceasta fiind una dintre cauzele numărului scăzut de străini care vizitează ţara noastră”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.