Alpinista Alexandra Marcu a cucerit vârful Margherita Peak din Uganda

0

Alpinista Alexandra Marcu şi tătăl său, Dan Marcu, au reuşit să cucerească, chiar de Ziua Naţională a României, Margherita Peak (5.109 m) din Uganda, cel mai înalt din Munţii Ruwenzori şi al treilea din Africa, potrivit unui anunţ făcut duminică seară pe pagina de Facebook a tinerei din Deva.

„Şapte zile grele prin junglă, mlaştină, gheţar. Misiune îndeplinită! Am sărbătorit Centenarul Marii Uniri, chiar pe 1 decembrie, la 5.109 m, pe Margherita Peak, al treilea vârf al Africii! La mulţi ani, România!”, a scris Alexandra Marcu pe Facebook.

Cei doi alpinişti din Deva au plecat în Uganda pe 23 noiembrie cu intenţia declarată de a cuceri vârful Margherita cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv la timp, ei au fost condiţionaţi de trecerea mai multor obstacole, de la traversarea unor zone mlăştinoase până la escaladarea unui gheţar.

„Mi se pare foarte interesant, pentru că până la această expediţie nu am întâlnit o zonă de mlaştină. Cred că va fi o experienţă destul de interesantă, pentru că pe lângă bocancii de munte, va trebui să ne luăm şi cizme de cauciuc pentru a putea traversa mlaştina”, declara, la plecarea în expediţie, Alexandra Marcu.

Antrenamentele pentru această expediţie au fost destul de dure şi s-au desfăşurat pe tot parcursul acestui an. Cei doi alpinişti au dus în spate un rucsac de cel puţin 10 kilograme pe distanţe lungi în relief accidentat.

Munţii Rwenzori sau Munţii Lunii, după cum au fost menţionaţi de geograful Ptolemeu – care preciza că sunt mereu acoperiţi cu zăpadă -, se află în Africa Ecuatorială, între Uganda şi Congo. Cu toate că sunt situaţi la numai 48 de km de Ecuator, cele mai înalte vârfuri ale acestui masiv montan sunt acoperite de zăpadă în permanenţă. Margherita Peak este cel mai înalt vârf din Uganda şi este învăluit de nori o mare parte din an.

Expediţia celor doi temerari din Deva a fost susţinută de Consiliul Judeţean Hunedoara şi de mai mulţi sponsori, fiind programată pentru nouă zile.

Alexandra Marcu este cunoscută pentru faptul că a reuşit să escaladeze şase dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii, prima reuşită având loc atunci când tânăra avea doar 14 ani.

În ianuarie 2015, ea reuşea să cucerească, la numai 17 ani, cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri), fiind astfel cea de-a treia femeie din lume care reuşeşte să escaladeze cu succes acest vulcan din Chile.

Alexandra Marcu este şi cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe vulcanul Pico de Orizaba (5.636 m), din Mexic, şi cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.