Ample proteste la Bruxelles împotriva încălzirii globale

0

Zeci de mii de persoane au manifestat duminică paşnic la Bruxelles făcând apel la guverne să respecte angajamentele privind lupta împotriva schimbărilor climatice, în timp ce în Polonia îşi deschidea lucrările o conferinţă a ONU privind ţinerea sub control a încălzirii globale, relatează Reuters şi AFP.

Potrivit poliţiei belgiene, aproximativ 65.000 de persoane au participat la demonstraţie, mulţi dintre ei pe biciclete. Acesta a fost cel mai mare marş privind climatul ce a avut loc vreodată la Bruxelles, conform organizatorilor.

Într-o atmosferă de calm, militanţi şi numeroase familii cu copii purtând pancarte au scandat mesaje prin cere le cereau responsabililor politici să facă mai mult pentru a asigura un viitor mai ”verde”. Ei au defilat prin cartierul Bruxelles-ului care adăposteşte sediile instituţiilor Uniunii Europene.

”Politicieni, unde sunteţi? Trebuie să fiţi împreună cu noi, poporul. Nu există o planetă B”, scanda un membru al organizaţiei neguvernamentale Oxfam, Evert Nicolai.

Premierul Belgiei, Charles Michel (liberal), a calificat marşul drept ”un succes formidabil” şi a promis să susţină ”obiectivele ambiţioase” ale conferinţei ONU privind climatul, care s-a deschis duminică în oraşul polonez Katowice. Reprezentanţi din 200 de ţări vor încerca, timp de două săptămâni, să dea un nou impuls acordului de la Paris din decembrie 2015.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.