Ponta, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

0

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, că nu vrea să rămână Viorica Dăncilă prim-ministru, dar în niciun caz aceasta nu trebuie înlocuită cu Ludovic Orban.

„O să ne întâlnim, cei 16 deputaţi, la noi decizia se ia chiar în mod democratic, o să ne întâlnim atunci când va exista moţiunea, că deocamdată nu există – e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire – şi vom decide. Vă spun de pe acum pentru că am discutat deja şi am şi spus lucrul ăsta, nu vrem să mai rămână doamna Dăncilă prim-ministru, dar în niciun caz nu vrem să o înlocuim cu domnul Orban, că ar însemna să sărim din lac în puţ. Ne-am dori să schimbăm Guvernul Dăncilă cu un Guvern mult mai competent şi mult mai bine pregătit”, a afirmat Victor Ponta într-o conferinţă de presă, întrebat cum vor vota deputaţii Pro România în cazul în care se va depune o moţiune de cenzură.

Întrebat cine ar trebui să preia funcţia de premier în cazul în care pică Guvernul Dăncilă, Victor Ponta a spus că se gândeşte să îl propună pe Eugen Teodorovici pentru a fi sigur „că îl dă Dragnea afară şi în felul ăsta nu mai spune prostii cu limitarea dreptului la muncă în străinătate”.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.