Vâlcov, atac dur la adresa lui Cioloș și a Corinei Crețu

Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a lansat o serie de acuzaţii, duminică seara, spunând că fostul premier Dacian Cioloş este omul miliardarului George Soroş, comisarul european Corina Creţu ”minte prin omisiune”, iar România nu are autostrăzi din cauza altor ţări care ar avea un asemenea interes, însă nu le-a numit.

„Aţi văzut cu Facebook… Ce interese ar avea Facebook să îl acuze pe Soros că a vrut să scadă valoarea acţiunilor? Soros joacă pe acţiuni, el vede România ca pe o firmă. Sunt sigur ca Cioloş e omul lui Soros. Să mă dea în judecată”, a declarat Darius Vâlcov.

În ceea ce o priveşte pe Corina Creţu, Vâlcov a susţinut din nou că pentru cele trei spitale regionale Comisia Europeană alocă doar 150 de milioane. Corina Creţu a explicat însă că fondurile europene vor fi alocate în funcţie de ceea ce solicită partea română şi că la nivelul Comisiei Europene nu sunt încurajate proiectele în parteneriat public-privat, aşa cum doreşte Guvernul de la Bucureşti.

„O îmbinare este cel mai potrivită şi există regulamentul 1303, din 2013, al Comisiei Europene care chiar încurajează să se facă parteneriat public privat, iar partea publică, care intră în parteneriat, să fie din fonduri europene. Chiar se încurajează acest lucru. Ele nu se exclud. (…) Corina Creţu minte prin omisiune”, a susţinut Darius Vâlcov.

Vâlcov a mai susţinut că România nu are autostrăzi, din cauza altor ţări, însă nu le-a numit pe acestea, ci doar a spus că există un interes ca transporturile să nu treacă prin această parte a Europei.

„Sunt foarte multe ţări care nu s-ar bucura ca România să nu fie plină de autostrăzi, astăzi. Ne-ar fi mai uşor să vină marfa din China sau din Golf şi să meargă pe autostrăzi sau căi ferate spre Centrul Europei decât să facă un ocol şi să meargă pe la alte porturi, mai îndepărtate. Prostia este a celor care au condus aceste companii de-a lungul timpului. Unii dintre ei s-au dovedit ori proşti, ori rău voitori, pentru că claim-urile, acele lucrări pe care le plătim dar nu sunt făcute, se ridică la miliarde de euro”, a detaliat Vâlcov.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.