Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, la a XXII-a ediție

Filme de scurtmetraj din 17 ţări vor fi prezentate, începând de marţi şi până sâmbătă, la cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit, informează UNATC.

La ediţia din acest an a festivalului vor participa, alături de România, Argentina, Belgia, Bulgaria, Columbia, Canada, China, Franţa, Germania, India, Israel, Italia, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania.

Potrivit organizatorilor, în competiţia festivalului au fost selectate unele dintre cele mai prestigioase şcoli de cinema din lume. Cele trei secţiuni competitive sunt ficţiune, documentar şi animaţie/experimental.

CineMaiubit continuă tradiţia competiţiei pentru fotografie şi afiş de film, realizând anul acesta şi două premiere: expoziţiile Virtual Reality şi Augmented Reality.

Programul CineMAiubit Educaţional va aduce în fiecare dimineaţă o serie de masterclass-uri şi workshop-uri – regie de film cu Cristi Puiu, actorie de film cu Roxana Lupu, cine-ritm (muzică de film şi teatru), Project Development Lab, workshop de animaţie.

Evenimentele din cadrul festivalului vor avea loc la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”. Intrarea este gratuită.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.