Dragnea nu susține proiectul UDMR privind minoritățile

Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, miercuri, că nu susţine proiectul UDMR privind implementarea prevederilor referitoare la minorităţi, menţionând că specialiştii i-au spus că este neconstituţional.

„Nu. În primul rând, este neconstituţional din câte mi-au zis mai mulţi specialişti”, a spus Dragnea, la Parlament, întrebat dacă susţine proiectul UDMR.

Întrebat dacă UDMR condiţionează susţinerea proiectelor coaliţiei guvernamentale de acest act normativ, Liviu Dragnea a precizat că nu a avut loc nicio discuţie pe această temă.

„Nici vorbă. Nu a avut loc absolut nicio discuţie. (…) UDMR tot timpul a votat legile în care a crezut, legile pe care le-a considerat bune şi ne bazăm în continuare pe asta”, a adăugat Dragnea.

UDMR a solicitat adoptarea în procedură de urgenţă a unei prevederi legislative care să asigure minorităţilor naţionale reprezentare proporţională în instituţiile administrative la nivel local, judeţean, naţional şi european, reprezentare proporţională în instanţe şi tribunale, la nivelul ministerelor, precum şi la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale acestora să se asigure angajarea/numirea de personal, inclusiv de conducere, proporţional cu numărul persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale istorice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local.

De asemenea, UDMR vrea ca modul de administrare autonomă a vieţii culturale, învăţământului şi culturii minorităţilor naţionale istorice să se reglementeze prin Legea privind statutul minorităţilor naţionale din România. Uniunea doreşte posibilitatea înfiinţării, prin lege, a unor regiuni de dezvoltare separate, iar aceste noi regiuni să poată „obţine, prin lege, un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă şi care, împreună, corespund cerinţelor NUTS 2 prevăzute în Regulamentul (CE) 1059/2003”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.