Hidroelectrica prelungește termenul de acordare a burselor private pentru studenți

0

Hidroelectrica a decis reluarea, până la data de 14.12.2018, a procesului de selecție pentru acordarea de burse private de studiu pentru studenți.

Pentru cele 30 de burse disponibile pentru anul universitar 2018-2019, societatea a înregistrat, din luna august și până la această dată, 32 de solicitări. În urma analizării dosarelor și a susținerii probei interviu, au fost selectați 7 studenți, cu medii peste 8. Pentru restul de 23 de burse, în valoare de 1.000 de lei pe lună/student, destinate celor înscriși în instituțiile de învățământ universitar, Hidroelectrica dorește să reia procesul selecție.

 ”Este foarte important pentru noi să acordăm bursele în integralitatea bugetului alocat. Este o mână pe care o întindem către viitoarele generații de specialiști în contextul în care este o foarte mare nevoie de oameni bine pregătiți în sistemul energetic, oameni care să completeze și să întinerească echipele din companii. Vreau să atrag atenția asupra faptului că, dacă nu acționăm concertat, la nivel de autorități, instituții și companii, pentru a-i încuraja pe elevi și pe studenți să vină către societățile din energie, în câțiva ani vom avea mari probleme de personal într-un sector strategic. – a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica. Companiile din energie sunt profitabile, au viitor, și sunt locuri în care tinerii pot să își construiască pe baze solide cariere de succes. Aceasta este realitatea, acesta este mesajul pe care dorim să îl transmitem atât elevilor, cât și studenților.”

 Reamintim că Hidroelectrica acordă, pentru anul școlar/universitar 2018-2019, un număr de 50 de burse celor care aleg să urmeze o carieră în domeniul energetic, concomitent cu șansa de a lucra în companie, după finalizarea studiilor. Programul se adresează studenților înscriși la facultăți cu profil energetic, hidroenergetic, electrotehnic și electromecanic, precum și de contrucții hidrotehnice, economic, juridic și IT. De asemenea, pot beneficia de bursele Hidroelectrica și elevii înscriși în instituțiile de învățământ preuniversitar profesional și tehnic cu profil energetic și electromecanic. Suma totală alocată este de de 420.000 lei și este prevăzută în bugetul pe anul 2018 al societății. Mai exact, dintre cele 50 de burse, acordate pe o perioadă de zece luni, 30 sunt alocate mediului universitar, iar 20 sunt destinate elevilor de liceu. Valoarea acestora este de 1.000 de lei pe lună pentru studenți și 600 de lei pentru elevi.

Până la această dată a fost finalizat procesul de selecție pentru elevi,  fiind acordate toate cele 20 burse. Din cele 30 de burse destinate studenților, mai sunt disponibile 23.

Detalii cu privire la condițiile de depunere a dosarelor de bursă sunt disponibile pe site-ul companiei Hidroelectrica, la adresa:

http://www.hidroelectrica.ro/anunturi%20publice/Anunt%20site%2023%20burse.pdf

 

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.