Mazdrunka (Luciana Răducanu) lansează single-ul „Desen“

0

Ne-a vrăjit cu o versiune originală a celebrei Bohemian Rhapsody – Queen, apoi toate cele patru scaune de la Vocea României s-au întors, iar antrenorii „s-au bătut“ pentru ea. Luciana Răducanu: sensibilă și totuși puternică, talentată și originală. Inconfundabilă voce, memorabil timbru.

Vocea României a fost însă doar o etapă ca multe altele din viața ei: trupa Sahara, colaborarea cu trupele Firma și Sarmalele Reci, momentul Colectiv…

Acum, la final de an, Luciana Răducanu a.k.a. Mazdrunka lansează o piesă nouă – „Desen“ (text: Luciana Răducanu, muzică: Luciana Răducanu, Ionuț Cosmin Grigore, Victor Mihăilescu), o piesa sensibilă, cu potențial de hit, ce vrea să transmită noianul de simțiri care o încearcă acum.

Dar cine și cum este Luciana Răducanu și de ce și-a ales un nume de scenă cu sonorități slave?

Un artist în transformare. „În muzică, până acum am trăit mai mult viața altora. Când am realizat asta, a fost ca o eliberare a sufletului. Atunci am înțeles ce putere se află în mine, am înțeles unde sunt, ce am făcut până în prezent, iar acum mă simt ca la 20 de ani. Efectiv simt că întineresc sufletește. Mă bucur de fiecare zi, mă bucur de tot ce fac, încerc să trăiesc intens cât mai multe momente și aș vrea să le stochez cât mai bine în memorie. Vreau să inspir. Vreau să le cânt oamenilor, să simtă emoția pe care o transmit când mă exprim prin muzică. Am visuri mari. Cineva, acolo sus, m-a ghidat întotdeauna pe un drum. Iar acum drumul e în fața mea. De când m-am redescoperit, am reușit să compun două piese, deci mă simt din nou liberă și în forță. Am idei, am voință, putere și iubire. Pentru voi.“

„Mazdrunka este așa… ca un frumos joc de sunete. Nu sunt sigură că înseamnă ceva anume. Creativitatea înseamnă să te poți juca, să fii capabilă să descoperi lucruri noi și frumoase în orice clipă, sa intrigi și să inspiri în același timp“, spune Luciana.

Se pregătește intens de lansarea unui întreg album, pentru că vrea ca muzica ei să ajungă la cât mai mulți oameni. „Oferind glas prin toată ființa mea gândurilor și trăirilor mele, vreau ca toți să se bucure. Dacă aș putea, aș face o lume mai bună. Și știu că nu pot face asta decât prin muzică.“

Când a părăsit Vocea României, a înțeles că drumul ei de-abia se deschidea. Plină de energie, a început noul proiect și totul a mers strună. Așa cum a crezut întotdeauna cu tărie, nimic nu e întâmplător. Etapă după etapă, către inimile oamenilor: Mazdrunka.

Puteți asculta noul ei single aici: https://www.youtube.com/watch?v=zpNRRR_OEOg

 Photo: Nicoleta Raftu

Make-up: Liliana Mănăilă

Hair-style: Liliana Mănăilă

Dress: Daria Georgescu

Despre piesă: Piesa DESEN este al doilea pas pe care l-am făcut pe drumul compozițiilor proprii. După destrămarea trupei Sahara, cu care am realizat mai multe piese, a urmat o pauză de aproximativ zece ani, în care am compus doar piesa Sweet Brown Eyes. După experiența de la Vocea României, mi-am luat inima în dinți și mi-am deschis-o către ceea ce simt să fac acum. Să mă exprim cu iubire, să transmit mesaje frumoase oamenilor. Am în minte conceptul unui album, în mare parte despre vise, pentru că ele sunt o parte intensă a ceea ce sunt. Îmi doresc cu ardoare ca la următoarele piese să lucrez cu la fel de multă eficiență ca la piesa „Desen“.

Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/mazdrunka

Pagina de Instagram: https://www.instagram.com/mazdrunka

Soundcloud: https://soundcloud.com/mazdrunka

Blog: https://e.mazdrunka.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.