Șapte membri din CA al SRTv o critică dur pe Doina Gradea!

0

Șapte membri din Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române, mai mult de jumătate, reclamă, într-o scrisoare transmisă marţi Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor luarea de decizii şi semnarea de contracte „pe sume mari” de către instituţie fără a fi consultaţi.

În timpul audierii de marţi a Doinei Gradea, Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Televiziune, preşedintele comisiei, Gigel Ştirbu, a anunţat că a primit un e-mail de la şapte membri ai Consiliului de Administraţie al TVR.

El nu a făcut precizări în timpul audierii, însă a declarat pentru News.ro că în e-mail este reclamat faptul că „nu sunt întrebaţi când sunt luate decizii legat de dezvoltarea instituţiei, de semnarea unor contracte, care sunt încheiate pe sume foarte mari”.

Semnatarii mai susţin că „aceste decizii sunt luate de doamna Gradea”. În plus, în document este stipulat faptul că 1.600 de angajaţi ai televiziunii publice sunt încadraţi în grila minimă de salarizare, „iar asta înseamnă că, de la 1 ianuarie, 75% dintre angajaţii TVR vor avea salariul minim”.

Gradea a precizat în timpul audierii că salariul cel mai mic din TVR este de peste 2.000 de lei net.

Scrisoarea transmisă membrilor comisiei face referire şi la Ionuţ Cristache, prezentator al TVR1, care primeşte din partea SRTv 100.000 de euro pe an, dar şi la nou contractata Lavinia Şandru care, pentru 30 de minute de emisie, primeşte 2.000 de euro pe lună.

„Ce este îmbucurător este că au luat atitudine, dar în acelaşi timp este îngrijorător faptul că le-a luat atât de mult timp. Cred că au făcut asta după ce au aflat din presă ce se întâmplă. I-am recomandat doamnei Gradea să iasă public, să explice. Ea, la întâlnirea de astăzi, nu a putut confirma, nici infirma. I-am spus că voi face o solicitare, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, să îmi răspundă în scris. Ulterior, mă voi adresa Curţii de conturi”, a mai declarat Gigel Ştirbu marţi pentru News.ro.

Preşedintele comisiei are în vedere o întâlnire cu cei şapte membri din CA al TVR, însă trebuie să cadă de acord pentru o dată când aceştia să se afle în oraş. „Vine o perioadă strânsă acum. Vreau să ne întâlnim cu ei, însă trebuie văzut când sunt disponibili, pentru că mai mulţi sunt din alte oraşe”.

Audierea Doinei Gradea a avut ca teme principale scrisoarea deschisă transmisă de mai multe organizaţii şi asociaţii media referitoare la „situaţia îngrijorătoare în care se află televiziunea publică” (TVR/ SRTv), finanţarea festivalului Cerbul de Aur şi contracte pe care le au invitaţi şi colaboratori ai SRTv.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.