Târgurile de Crăciun din România, nepromovate!

0

Târgurile de Crăciun din România au crescut numeric, dar în lipsa unei strategii unitare de promovare, inclusiv din partea agenţiilor de turism, rămân atracţii locale şi business-uri pentru producătorii din zonă, a precizat pentru Agerpres, Raluca Anghel, consultant în marketing turistic.

„Inspiraţi de celebrele târguri europene, edilii oraşelor au început să copieze formula de succes a vecinilor noştri din Vest şi să organizeze spaţii destinate promovării micilor producători, cu căsuţe în care copiii să-l întâlnească pe Moş Crăciun şi scene pregătite pentru concerte. În acest an, numărul târgurilor de Crăciun se organizează în mai multe oraşe, atât mari, precum Bucureşti, Braşov, Timişoara, Constanţa, Sibiu, cât şi în oraşe mai mici ca de exemplu Târgu Jiu şi Craiova. Totuşi, observăm ca suntem departe de vecinii noştri în ceea ce priveşte atragerea turiştilor în căutare de experienţe altfel. Ne lovim şi de această dată de lipsa unei strategii sau a unui parteneriat public-privat care să aibă ca principal scop promovarea evenimentelor prin pachete turistice, integrarea târgurilor din România în pachetele turistice promovate de marii tour-operatori străini sau investirea unui buget în promovarea târgurilor în străinatate. Aşa începem să punem pe harta Sărbătorilor de iarnă şi România ca destinaţie turistică pe această nişă”, a spus Raluca Anghel.

Viena, Praga, Stuttgart, Cracovia sau Tallinn sunt câteva dintre oraşele care deţin monopolul în ceea ce priveşte organizarea târgurilor de Crăciun ce atrag ca un magnet un număr foarte mare de turişti străini veniţi din toate colţurile lumii să savureze turta dulce, vinul fiert, cârnaţii tradiţionali sau să cumpere cadouri făcute de micii producători locali. Atmosfera acestor spaţii este una atât de spectaculoasă încât, în ultimii ani, petrecerea timpului liber aici este o adevărată experienţă de suflet.

„Fireşte, o dată cu transformarea acestor târguri în atracţii turistice, paralel se dezvoltă şi latura comercială, astfel multe agenţii de turism creează pachete tematice sau circuite care au ca destinaţii mai multe târguri din diferite capitale europene. Pe de altă parte, producătorii locali se laudă că în zilele de târg fac vânzări record. Interesant este că după un astfel de eveniment, când se trage linie, câştigători sunt toţi: turiştii, producătorii locali, hotelurile, cu alte cuvinte oraşul câştigă atât din punct de vedere financiar, cat şi ca publicitate. Legătura dintre aceste târguri şi succesul lor este faptul că de-a lungul anului autorităţile şi agenţiile de turism pregătesc evenimentul minuţios şi investesc bugete impresionante pentru promovare”, a spus Raluca Anghel.

Aceasta apreciază că, în România, nu există astfel de iniţiative. În acelaşi timp, Organizaţiile de Management a Destinaţiei (OMD) sunt importante pentru România, fiind un demers în care pe regiuni trebuie să ne dezvoltăm, să avem strategii, să capitalizăm în imagine şi să investim cu cap.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.