Kelemen Hunor susține că moțiunea de cenzură nu va trece

Moţiunea de cenzură nu trece – nici cu voturile UDMR, nici cu cele ale minorităţilor – pentru că lipsesc 52 de voturi, dar UDMR nu are răspuns la întrebarea „de bun simţ” cine este propunerea de premier, respectiv cine va conduce viitoarea majoritate, a declarat, miercuri, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

„Moţiunea de cenzură se anunţă din septembrie. Eugen Tomac a avut deja moţiunea scrisă la 1 septembrie, au trecut aceste aproximativ trei luni, încă nu există o moţiune de cenzură. Au zis că o depun pe 10 decembrie, apoi pe 11, pe 12. Încă nu s-a depus o moţiune de cenzură. Până când nu se depune o moţiune de cenzură, discutăm doar teorii, ipotetic. Noi nu am văzut moţiunea de cenzură, textul am înţeles că e gata, dar nu am văzut. Pe de altă parte, am avut o discuţie cu Dan Barna, preşedintele USR, am avut o discuţie cu Eugen Tomac, preşedinte PMP, şi am avut discuţii cu colegii deputaţi din PNL. Dar n-am avut nicio discuţie cu Ludovic Orban. Este adevărat că noi ne-am intersectat la Hamburg, la Congresul CDU, am dat mâna, ne-am salutat, dar nu am discutat despre moţiunea de cenzură deloc. Acest lucru nu înseamnă că dacă mă caută nu vom discuta, dar astăzi, până la această oră, încă nu a avut loc nicio discuţie. Cu colegii de la PNL am mai discutat în plen, pe holuri”, a declarat Kelemen Hunor la Parlament.

Potrivit acestuia, rămâne întrebarea dacă Opoziţia vrea să guverneze cu adevărat sau nu vrea să guverneze în acest moment.

„Şi această întrebare este una serioasă. (…) Cine este premierul, care este majoritatea, cine sunt miniştrii, care este programul de guvernare. Încă nu am primit niciun răspuns la această întrebare simplă, de bun simţ şi extrem de modestă. Fiindcă OK, nu trebuie să mă iei pe mine în serios, că sunt mic şi neglijabil în Parlament, dar ţara, totuşi, dacă vrei să guvernezi, aşteaptă să ştie în ce direcţie vrei să mergi, cu cine vrei să mergi, cine este premierul. I-am spus şi domnului Tomac: ‘Cine este propunerea dvs. de premier? (…) Veniţi cu Traian Băsescu, om experimentat? Pe Dan Barna l-am întrebat, răspunsul nu l-am primit: ‘Care e programul de guvernare?’ (…) Am impresia că aici se întâmplă următorul lucru – sesiunea şi moţiunea, ceea ce este extrem de bine, extrem de corect, este vorba despre controlul Guvernului din partea Parlamentului, ceea ce este necesar şi o dezbatere oricând este bine venită, dar nu am văzut programul de guvernare, nu am văzut propunere de premier”, a afirmat liderul UDMR.

Dar şi în aceste condiţii, atrage atenţia acesta, „toată lumea a recunoscut că mai lipsesc 51-52 de voturi”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.