Zeci de mii de femei vor beneficia de programul de screening pentru cancerul de sân

Cel puţin 30.000 de femei, cu vârste cuprinse între 50 şi 69 de ani, ar putea beneficia după jumătatea anului 2019 de programul de screening pentru cancerul de sân.

„A demarat proiectul de implementare a screeningului pentru cancer de sân, cred că sunt cam două luni. Avem o finanţare asigurată. Acest proiect are două etape. O primă etapă este de implementare a proiectului şi beneficiarul acestui proiect este Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca. Valoarea totală a acestei prime etape este de 22.760.659 de lei, undeva la 4 milioane de euro. (…) Etapa a doua, primul trimestru 2019, pentru lansarea de apel, iar trimestrul doi 2019 pentru demarare. Demararea etapei a doua presupune şi începerea screeningului”, a declarat secretarul de stat Tiberius Brădăţan într-o conferinţă de presă, în care au fost prezentate rezultatele campaniei de investigaţii gratuite a FABC „Nu am făcut destul” 2018.

El a explicat că prima etapă presupune elaborarea metodologiei de screening pentru cancerul mamar, întocmirea unui registru de pacienţi, formarea personalului care este implicat în screening şi o campanie de informare publică.

Secretarul de stat a punctat că etapa a doua beneficiază de o finanţare de 16 milioane de euro, împărţită în două proiecte, iar fiecare proiect acoperă un grup de regiuni de dezvoltare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.