Derby-ul FCSB-CFR redeschide Arena Națională

0

Stadionul va fi redeschis după ce gazonul a fost reparat în perioada în care arena a fost închisă pentru refacerea suprafeţei de joc.

Primarul general al Bucureştiului a verificat gazonul refăcut în ultima lună iar partida dintre FCSB şi CFR Cluj de pe 22 decembrie s-ar putea juca pe cel mai mare stadion al ţării.

„În acest moment, cum puteţi vedea şi dumneavoastră, arată într-adevăr cum trebuie să arate orice gazon să corespundă standardelor FIFA şi UEFA. Am luat această decizie de închidere, nu uşor, dar era necesară. Nu ar fi putut fi realizate profesionist decât întrerupând orice activitate. Nivelare şi fertilizare a gazonului astfel încât să corespundă condiţiilor tehnice şi să aibă un aspect normal, dar să corespundă şi pentru siguranţa jucătorilor asigurate şi garantate pe o arenă naţională.

Ne dorim să nu se mai repete astfel de incidente. Nu ne-a făcut plăcere să închidem Arena. Noi am spus două luni, dar au făcut într-o lună ceea ce se putea realiza în două luni. Am înţeles că există o solicitare la Primăria Capitalei pentru meciul dintre FCSB şi CFR Cluj şi cred că se va putea juca. Sunt condiţii optime”, a declarat Gabriela Firea, după inspecţia făcută joi la Arena Naţională.

Dinamo – FCSB a fost ultimul meci jucat pe Arena Naţională, pe 11 noiembrie. De atunci roş-albaştrii au jucat la Piteşti două meciuri, cu Gaz Metan şi Viitorul.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.