Încep manifestările dedicate Revoluției Române
Primăria Timişoara, împreună cu asociaţiile de revoluţionari, a pregătit un program prin care comemorează victimele şi celebrează victoria împotriva comunismului. Evenimentele debutează vineri şi vor include depuneri de coroane, vor fi aprinse candele şi se vor organiza marşuri, dar şi o şedinţă festivă la Consiliul Local Timişoara.
Potrivit Primăriei Timişoara, programul debutează vineri, la ora 17.00, cu o expoziţie şi o lansare de carte la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, urmată sâmbătă, de la ora 18.00, de „Marşul Libertăţii” pe traseul Piaţa Maria – Piaţa Victoriei.
Şedinţa festivă a Consiliului Local va fi duminică, de la ora 11.00, urmată de o serie de activităţi culturale în incinta Teatrului Naţional.
Tot duminică, de la ora 20.00, în Piaţa Victoriei se vor aprinde candele, iar de la ora 23.45 va fi oficiată la Biserica Martirilor o liturghie.
Luni, 17 decembrie, este zi de doliu în Timişoara, zi în care se vor oficia slujbe de pomenire şi vor fi depuneri de coroane la Catedrala Mitropolitană (ora 10.00), Biserica Martirilor (ora 12.00) şi Cimitirul Eroilor (ora 14.00), iar de la ora 18.00 pe treptele Catedralei va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor – martiri.
În 18 decembrie, pe treptele Catedralei se vor aprinde candele (ora 18.00).
În 20 decembrie, la ora 12.00, se va declanşa sirena timp de trei minute pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de prim oraş liber de comunism. De la ora 20.00 pe scena din Piaţa Victoriei se va desfăşura Rock for Revolution, cu participarea Pro Musica, Melting Dice, Implant pentru Refuz, Sanctuar.
În 22 decembrie, la Casa Armatei se va desfăşura Adunarea Festivă pentru aniversarea a 29 de ani a Revoluţiei şi 28 de ani a FNRD 89.
De asemenea, vor avea loc numeroase expoziţii şi lansări de carte, concursuri pe teme de istorie şi de artă plastică. În 19-20 decembrie delegaţii asociaţiilor „Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989” şi „17 decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate în Revoluţia din 1989” se vor deplasa la Bucureşti, Popeşti-Leordeni şi Slatina pe urmele cenuşii eroilor martiri dispăruţi, urmând să depună coroane şi să oficieze un parastas.