Dinamo, victorie clară cu CSU Craiova în Liga I

0

Dinamo s-a impus, sâmbătă, în faţa celor de la CS Universitatea Craiova, scor 3-0 într-un meci din etapa a 20-a a Ligii 1.

Programat iniţial la ora 20:00, meciul DINAMO – CRAIOVA a început la ora 21:00, după ce fusese deja amânat o dată pentru 20:30. Amânarea a fost decisă pentru a permite curăţarea terenului de zăpadă!

Dinamo a pus-o la respect pe Craiova. Trei goluri înscrise de Montini din 3 șuturi pe spațiul porții câte a avut Dinamo în tot meciul. Eficiență 100%. Atacantul adus de Rednic a început recitalul în minutul 30, când a reluat cu călcâiul, din centrul careului. Era abia primul gol pentru italian, care nu s-a oprit aici. După pauză tot el a mai punctat de două ori (48) și (53). Trei goluri pentru italian, care ajunge la 4 reușite în 5 partide.

DINAMO – CRAIOVA 3-0 (1-0)

A marcat: Montini 40, 48, 53 (VIDEO AICI)

DINAMO: Muţiu – Sorescu, M. Popescu, Grigore, Corbu – Gomelt, Atmane – Hanca (85 Zenke), Pesic (90 Creţu), Salomao – Montini (72 Axente). Antrenor: Rednic.

CRAIOVA: Pigliacelli – Martic, Donkor, Kelic, Briceag (59 Nuno Rocha) – Mateiu, Fedele – Bărbuţ (72 Meza Colli), Cicâldău (58 Mihăilă), Bancu – Mitriţă. Antrenor: Mangia.

Clasament

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.