Democrata Nancy Pelosi, aleasă președintele Camerei Reprezentanților

Share:

Democrata Nancy Pelosi a fost aleasă joi preşedinta Camerei Reprezentanţilor, marcând astfel o revenire istorică la conducerea celei de a treia cele mai importante instituţii politice americane.

Nancy Pelosi a fost aleasă joi preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, în urma alegerilor de la mijlocul mandatului, din noiembrie 2018, marcând astfel o revenire istorică la conducerea celei de a treia cele mai importante instituţii politice americane, relatează AFP.

Reprezentanta din San Francisco, în vârstă de 78 de ani, devine astfel prima opozantă a locatarului Casei Albe, pe care l-a înfruntat în multe rânduri, şi revine la tribuna „Speakerului” pe care a ocupat-o deja din 2007 în 2010 – pe atunci prima femeie din Istoria americană care ocupa acest post crucial.

Pelosi, care este membră a Camerei Reprezentanţilor fără întrerupere din 1987, a obţinut 220 de voturi. Candidatul republican Kevin McCarthy a obţinut 192 de voturi.

Revenirea în acest post o plasează pe Nancy Pelosi în prima linie la conducerea opoziţiei faţă de preşedintele american Donald Trump, al cărui Partid Republican şi-a consolidat controlul asupra Senatului, însă a pierdut majoritatea în cameră în alegerile din noiembrie, potrivit news.ro.

În următorii doi ani, democraţii deţin în Camera Reprezentanţilor 235 de mandate, iar republicanii 199. Cel de-al 435-lea mandat – al statului North Carolina – este vizat, în continuare, de recursuri postelectorale.

Noua majoritate democrată în Camera inferioară a Parlamentului american poate să efectueze anchete în profunzime cu privire la administraţia Trump şi va încerca să obţină publicarea ultimelor declaraţii fiscale ale miliardarului republican, un magnat în domeniul imobiliar.

O parte a reprezentanţilor democraţi a sugerat că anchetele şi o supraveghere a administraţiei federale ar putea să conducă la o procedură de destituire a lui Donald Trump, în funcţie de concluziile anchetei ruse a procurorului special Robert Mueller – care a început în primăvara lui 2017 – cu privire la un amestec rus în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Însă ”prima” prioritate a noului Congres este să scoată Statele Unite din impasul bugetar care a condus la 22 decembrie la închiderea şi paralizia parţială a administraţiei federale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.