Spitalul de Neurochirurgie Iași are cel mai performant robot în chirurgia spinală şi neurochirurgie

Cel mai performant robot folosit în chirurgia spinală şi neurochirurgie a intrat în dotarea Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, valoarea acestuia fiind de 1,2 milioane de euro.

Potrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, medicul Lucian Eva, începând de vineri unitatea medicală este singura din ţară care deţine o astfel de tehnologie de ultimă generaţie.

„Robotul Mazor X este un sistem care va da o siguranţă aproape de sută la sută chirurgului, având 6 grade de libertate a mişcărilor. El este unic în ţară, este unic în lume ca versiune. În lume sunt 142 de roboţi, versiuni mai vechi. Cele mai multe sisteme sunt în SUA. Fiecare stat american are cel puţin un asemenea robot care a devenit standard în chirurgia coloanei. Va fi foarte util intervenţiilor care nu vor mai necesita secţiuni mari operatorii, ci doar incizii, pacientul putându-se recupera mult mai repede, chiar va putea pleca acasă după două-trei zile. Am ajuns la nivelul în care, vorbind de robotică în medicină, în neurochiriurgie, putem sta alături de clinici precum cea din Viena, de exemplu”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul Spitalului de Neurochirurgie Prof.dr.Nicolae Oblu din Iaşi, medicul Lucian Eva.

Potrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, robotul poate fi utilizat nu numai în ceea ce înseamnă patologie traumatică, tumorală, degenerativă, cât şi în diformităţi ale coloanei, cum sunt scoliozele la copii.

Robotul are două componente, una dintre acestea fiind un braţ care se ataşează în sala de operaţie şi o consolă de comandă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.