ONU a început o anchetă privind violențele Jandarmeriei din 10 august

Reprezentanţii comunităţii Declic anunţă că au fost informaţi că Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a început o anchetă cu privire la violenţele Jandarmeriei din 10 august şi cere explicaţii Guvernului României pentru folosirea forţei împotriva demonstranţilor paşnici. Acţiunea are loc în urma unei petiţii a Declic, prin care peste 80.000 de persoane au cerut Naţiunilor Unite investigarea şi sancţionarea „abuzurilor Jandarmeriei Române la mitingul Diasporei”.

„Persoana noastră de contact de la ONU ne-a înştiinţat cu privire la corespondenţa purtată cu Ministerul Afacerilor Externe din România pe tema încălcării drepturilor omului la protestul diasporei. Într-o scrisoare trimisă ministrului Teodor Meleşcanu, acesta este înştiinţat că ONU a primit informaţii care indică încălcări grave ale drepturilor omului la protestele din 10 august. Termenii scrisorii sunt extrem de duri la adresa Guvernului şi a modalităţilor în care autorităţile au ales să se raporteze la manifestanţii paşnici”, a declarat Antoniu Bumb, campaigner Declic, citat într-un comunicat de presă transmis marţi.

Raportul ONU privind încălcările drepturilor omului la protestele din 10 august 2018 va fi finalizat şi făcut public în luna martie, cu ocazia Consiliului Drepturilor Omului.

Conform sursei citate, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, este somat de ONU să răspundă acuzaţiilor şi i se cer informaţii suplimentare despre investigaţiile derulate în România cu privire la acţiunile Jandarmeriei. Totodată, ONU solicită dovezi că s-au luat măsuri pentru ca „apărătorii drepturilor omului din România, inclusiv protestatarii, să îşi poată derula activitatea fără frica represaliilor”.

„[…] Excelenţa dumneavoastră, dorim să aducem la cunoştinţa Guvernului din care faceţi parte că am primit informaţii cu privire la folosirea forţei împotriva protestatarilor, informaţii care nasc îngrijorări cu privire la încălcări ale drepturilor omului în România. […] În egală măsură ne manifestăm îngrijorarea cu privire la declaraţii surprinzătoare făcute de oficiali ai Guvernului, prin care se încearcă justificarea acţiunilor Jandarmeriei”, specifică David Kaye, raportor special ONU pentru promovarea şi protecţia libertăţii de opinie şi exprimare, în scrisoarea transmisă lui Teodor Meleşcanu, citată de reprezentanţii Declic.

Aceştia spun că au intrat şi în posesia răspunsului trimis de Teodor Meleşcanu către raportorii ONU, acesta asigurând că România este o democraţie funcţională, dar fără a răspunde concret la niciuna din cerinţele sau acuzaţiile celor de la ONU. Raportorii Naţiunilor Unite sunt doar informaţi despre investigaţiile aflate în derulare în România, susţin reprezentanţii Declic.

Peste 400 de persoane au fost rănite în noaptea de 10 august 2018. În urma violenţelor jandarmilor, comunitatea Declic a iniţiat o petiţie şi a solicitat, alături de 80.000 de semnatari, Organizaţiei Naţiunilor Unite să iniţieze o analiză proprie a dovezilor şi să evalueze acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului. Petiţia a ajuns la Geneva prin intermediul Rezist Zürich. La solicitarea ONU, Declic a trimis şi un raport cu perspectiva societăţii civile legat de violenţele Jandarmeriei din timpul protestului Diasporei. Raportul a fost realizat de Marius Stan, director de cercetare la Centrul Hannah Arendt pentru studierea totalitarismelor – Universitatea din Bucureşti.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.