Irina Begu, în sferturi la Hobart

0

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, miercuri, după ce a dispus de rusoaica Ana Blinkova în trei seturi, cu 4-6, 7-6 (2), 6-2.

Irina Begu (28 ani, 76 WTA) s-a impus după două ore şi 37 de minute în faţa mai tinerei sale adversare (20 ani, 96 WTA), reuşind o revenire spectaculoasă.

Irina Begu a condus în primul set cu 2-0 şi 3-1, dar Blinkova a întors scorul şi a trecut în avantaj (4-3), iar apoi s-a impus cu 6-4. În actul secund rusoaica a avut 5-2, dar Begu a egalat (5-5) şi a dus meciul în tiebreak, unde s-a impus cu 7-2. În decisiv, românca a condus ostilităţile şi a câştigat fără emoţii, cu 6-2.

Românca şi-a creat nu mai puţin de 18 mingi de break, din care a fructificat cinci (28%).

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA. Următoarea sa adversară va fi Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), care a trecut de belgianca Alison van Uytvanck (a opta favorită), cu 6-3, 6-2. Schmiedlova (24 ani, 77 WTA) are 3-2 în meciurile cu Begu, dar românca a câştigat ultimul duel, anul trecut, în primul tur la Roland Garros, cu 6-4, 5-7, 9-7.

Miercuri, în sferturile probei de dublu la Hobart au loc şi meciurile Monica Niculescu/Zhaoxuan Yang (China) – Raluca Olaru/Galina Voskoboeva (Kazahstan) şi Irina Begu/Mihaela Buzărnescu – Anastasia Potapova (Rusia)/Daiana Iastremska (Ucraina).

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.