Justiția a decis definitiv: casa academicianului Alexandru Rosetti de pe strada Dionisie Lupu, demolată ilegal!

0

Distrugerea abuzivă și ilegală a imobilului din strada Dionisie Lupu nr 56, care a aparținut academicianului Alexandru Rosetti, fondatorul școlii românești de lingvistică, a fost confirmată în justiție.

Prin decizia pronunțată în dosarul 26742/3/2012, Curtea de Apel București a anulat autorizația de desființare, precum și autorizația de construire pentru imbilul de șase etaje din str. Dionisie Lupu nr. 56.

Procesul a fost inițiat în 2012 de Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului și de Asociația Salvați Bucureștiul.

Clădirea construită la sfârșitul secolului XIX a fost demolată în 2011, în baza unei autorizații emise în 2009 de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. În locul ei a fost construit un imobil de 6 etaje, în baza unei autorizații emise tot în 2011 de primarul Oprescu.

Acum, cele două autorizații au fost anulate irevocabil de Curtea de Apel București.

Pentru autorizația de desființare au fost două motive principale de nelegalitate invocate. În primul rând, nu a fost obținut avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, în condițiile în care imobilul figura ca nedemolabil într-o reglementare a zonei realizată de Universitatea de Arhitectură. In al doilea rând, Primăria Sectorului 1 nu mai era competentă să emită autorizația de desființare după modificarea legii construcțiilor, competența revenind Primăriei Generale.

Pentru autorizația de construire, principalul motiv de nelegalitate a fost depășirea înălțimii maxime permise în zona construită protejată Pitar Moș, de maximum 13 metri. În plus, exista condiția ca înălțimea noii construcții să nu depășească cu mai mult de 3 metri nivelul construcțiilor învecinate. Așa cum se poate vedea pe planșa atașată, condiția a fost încalcată flagrant.

“Instanța a constatat în 2018 ceea ce noi spunem din 2011. Unde au fost instituțiile statului în acest timp? Unde a fost Inspectoratul de Stat în Construcții, unde a fost Prefectul, unde a fost Parchetul? Vom continua noi demersuri în justiție. În primul rând, un litigiu civil pentru revenirea la situația anterioară. În al doilea rând, după motivarea deciziei Curții de Apel București, o plângere penală pentru abuz în serviciu cu foloase necuvenite pentru altul: asta înseamnă că un arhitect șef și un primar să dea etaje în plus pentru un privat” a spus deputatul Nicușor Dan, membru al Asociației Salvați Bucureștiul.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.