Ministerul Educației renunță la manualul unic!

0

Ministerul Educației renunță la manualul făcut de editura unică. Profesorii vor putea din nou să aleagă între mai multe manuale făcute de edituri sau firme diferite. Ecaterina Andronescu a pus în dezbatere publică un ordin care prevede revenirea la procedura cumpărării de manuale școlare prin licitație pe SEAP. Vor fi maximum 3 manuale școlare la fiecare materie, iar contractele cu câștigătorii vor fi încheiate pe 4 ani. Revenirea la concurența pe piața manualelor școlare vine la un an după ce fostul ministru Liviu Pop a impus monopolul de stat pe editare.

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică actele necesare achiziției de manuale școlare noi. Instituția a publicat pe 28 decembrie 2018, pe edu.ro, proiectul de ordin de ministru privind regimul manualelor școlare, precum și anexele care conțin metodologiile de evaluare a proiectelor de manuale, de gestionare și cumpărare a manualelor declarate câștigătoare.

La licitație vor participa “operatori economici” care vor depune oferte. Contractele cu câștigătorii vor fi încheiate pe 4 ani, la fel ca înainte de impunerea editurii unice, prevăd noile metodologii puse în dezbatere de ministrul Educației.

Etapele cumpărării de manuale noi de către Ministerul Educației:

  • 1. Ministerul va anunța public pe www.edu.ro și pe SEAP (Sistemul electronic de achiziții publice) licitația pentru achiziția de manuale școlare
  • 2. Operatorii economici depun pe platforma SEAP ofertele corespunzătoare proiectelor de manuale școlare în forma precizată prin caietul de sarcini
  • 3. Experții cooptați de CNEE evaluează proiectele de manuale școlare, în baza criteriilor tehnice de calitate
  • 4. Transmiterea către ofertanți a cererilor de clarificări asupra calității proiectului de manual școlar
  • 5. Comunicarea rezultatelor evaluării proiectelor de manuale școlare, la finalizarea procedurii de licitație
  • 6. Depunerea, de către ofertanți, a eventualelor contestații privind rezultatul evaluării proiectelor de manuale școlare și soluționarea acestora
  • 7. Lista proiectelor de manuale care au fost declarate Acceptate la licitație
  • 8. Încheierea acordurilor-cadru de achiziție publică a manualelor școlare cu ofertanții declarați câștigători, în urma realizării selecției și comenzilor de manuale școlare de către unitățile de învățământ

Ministerul Educației este autoritatea contractantă, care organizează licitația. Criteriul de atribuire este “cel mai bun raport calitate-preț”. Licitația deschisă pentru cumpărarea de manuale noi este organizată pe loturi, ca până acum.

Licitația se realizează pe baza criteriilor tehnice de calitate eliminatorii și a ofertei financiare. Modul de acordare a punctajului pentru fiecare criteriu tehnic de calitate și pentru oferta financiară se publică odată cu caietul de sarcini, la momentul postării procedurii de achiziție în SEAP, prevede proiectul de Metodologie.

Criteriile tehnice de calitate contează în proporție de 90%, iar prețul are o pondere de 10% din punctajul total.

Ministerul Educației propune ca Oferta financiară să fie evaluată astfel: pentru cel mai mic preț ofertat se alocă punctajul maxim posibil, de 10 puncte, iar pentru celelalte oferte se acordă un punctaj care se calculează după formula: Punctaj preț = (cel mai mic preț ofertat/preț ofertă) x 10.

Fiecare ofertant poate să participe la licitaţie cu un singur proiect de manual școlar pentru o disciplină, pentru o clasă, filieră, profil, specializare.

Ministerul Educației declară câștigătoare ale licitației proiectele de manuale școlare ale căror punctaje cumulate sunt de minimum 86,50 de puncte. “MEN achiziționează manualele şcolare corespunzătoare unei discipline/modul de pregătire/pentru o clasă/nivel de studiu, filieră, profil, specializare, reprezentând ofertele primilor 3 ofertanţi declaraţi câştigători, în ordinea descrescătoare a punctajului total”, se arată în proiectul de metodologie.

Metodologia de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare, în forma în care a fost pusă în dezbatere, prevede următoarele:

  • Evaluarea proiectelor de manuale va fi coordonată, ca și până acum, de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) din subordinea Ministerului Educației
  • Ofertele de manuale vor putea fi depuse de către operatori economici

Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) ar urma să:

  • publice pe site-ul său (www.rocnee.eu) lista disciplinelor pentru care sunt necesare manuale școlare,
  • să lanseze un apel pentru cooptarea de experți (profesori din preuniversitar sau universitar) care să evalueze proiectele de manuale,
  • să selecteze experții evaluatori

Vezi aici care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească profesorii ca să participe, în calitate de experți cooptați, la evaluarea proiectelor de manuale școlare (pg. 2, articolul 4)

Metodologia prevede că “evaluatorii care, în anul precedent, au înregistrat în procesul de evaluare greşeli cu consecinţe asupra calităţii manualului nu mai au dreptul de a se înscrie într-un nou proces de evaluare”.

“Identitatea membrilor comisiei de evaluare şi experţilor cooptaţi este confidenţială şi nu poate fi dezvăluită decât la solicitarea scrisă a instanţelor de judecată”, stabilește Ministerul Educației.

Un proiect de manual școlar este eliminat din evaluare dacă nu respectă oricare dintre descriptorii prevăzuți în fișa-tip A și acest lucru este constatat de către cel puțin trei dintre cei cinci profesori evaluatori.

Un proiect de manual școlar este acceptat la evaluarea calității științifice, dacă întrunește minimum 95 de puncte din 100 de puncte posibile, conform fișei-tip B.

“Rezultatele sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale școlare sunt comunicate la finalizarea procedurii de licitație deschisă, în perioada stabilită prin Calendar”, stabilește Ministerul Educației, în proiectul de Metodologie.

“Pentru manualele de Religie, odată cu depunerea proiectelor de manuale școlare pe platforma SEAP, ofertanții au obligația de a depune și avizul cultului respectiv”, prevede documentul.

“Toți profesorii evaluatori care au avut erori în activitatea desfășurată în procesul de evaluare nu vor mai fi selectați în evaluările proiectelor de manuale școlare viitoare și nici în grupurile de lucru pentru elaborarea subiectelor pentru evaluările naționale, bacalaureat, titularizare și definitivare în învățământ”, stabilește Ministerul.

Descarcă de aici Metodologia de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare – pusă în dezbatere de Ministerul Educației

Descarcă de aici Criteriile de conformitate pe care trebuie să le respecte manualele (document numit în metodologii drept Fișa-tip A)

Fișa-tip de evaluare a calității științifice a proiectului de manual școlar – Fișa tip B

În mod paradoxal, Ministerul Educației este obligat să cumpere manuale școlare noi la clasa a VII-a pentru anul școlar viitor, deși ministrul Andronescu a anunțat oficial că vrea să schimbe din nou programa școlară.

Însă Ministerul trebuie să cumpere manuale noi pentru la anul pentru că instituția a schimbat deja în 2017 programa școlară de gimnaziu. Copiii de clasa a V-a au învățat în anul școlar 2017-2018 după o programă nouă și manuale noi, în anul 2018-2019 programa nouă se aplică la clasa a VI-a și manualele conforme programei sunt pentru prima dată editate de EDP, iar anul școlar viitor copiii trebuie să aibă manuale conforme programei noi care se aplică pentru prima dată la clasa a VII-a.

“MEN asigură organizarea licitației deschise în vederea achiziționării manualelor școlare”, stabilește ministrul Educației, în Metodologia de achiziție a manualelor şcolare pe care a pus-o în dezbatere publică.

Ministerul definește următorii termeni, în proiectul de metodologie:

  • “achiziționare de manuale școlare – cumpărarea, din bugetul MEN, a manualelor școlare noi și/sau a manualelor școlare reeditate”
  • “acord-cadru de furnizare a manualelor școlare – acordul încheiat în formă scrisă între MEN şi unul ori mai mulţi operatori economici, care are ca scop stabilirea elementelor/condițiilor esențiale care stau la baza contractelor de achiziție publică ce urmează a fi atribuite pe o perioadă de patru ani”.

Descarcă de aici Metodologia de achiziție a manualelor şcolare 2019 – pusă în dezbatere de Ministerul Educației (Anexa 3)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.